Gabriela Ruse are parte de un turneu foarte bun la Rouen, iar vineri o va întâlni în sferturile competiției de categorie „250” pe a doua favorită a întrecerii, Caroline Garcia.
Gabriela Ruse, meci cu Caroline Garcia
Joi seara, favorita gazdelor a trecut fără nicio problemă de Anna Karolina Schmiedlova, scor 6-1, 6-0. Meciul a durat doar 49 de minute.
În vârstă de 26 de ani și ocupantă a locului 126, Gabriela Ruse a pierdut singura partidă jucată până acum contra franțuzoaicei Garcia.
Se întâmpla în sferturile ediției din 2019 de la Nottingham: a fost 4-6, 7-6(3), 6-1 pentru Caroline (30 de ani, locul 23 mondial).
Ruse și-a asigurat deja un cec în valoare de 5.750 de euro şi 72 de puncte WTA.
Venită din calificări, Gabriela le-a eliminat până acum pe tabloul principal pe Nao Hibino și Clara Burel (a șaptea favorită).
S-au disputat joi în optimile turneului WTA 250 de la Rouen
Arantxa Rus - Anastasia Pavliucenkova (1) 6-3, 1-6, 6-3
Yue Yuan (4) - Varvara Gracheva 6-4, 4-6, 7-6(6)
Elena-Gabriela Ruse - Clara Burel (7) 6-0, 2-6, 6-3
Caroline Garcia (2) - Anna Karolina Schmiedlova 6-1, 6-0
Anhelina Kalinina (3) - Martina Trevisan 6-2, 6-3
WTA Rouen, programul meciurilor din sferturi
Arantxa Rus vs Magda Linette
Anhelina Kalinina (3) vs Mira Andreeva (5)
Sloane Stephens (6) vs Yue Yuan (4)
Gabriela Ruse vs Caroline Garcia (2)
Open de Rouen 2024 este un turneu din categoria WTA 250 ce se desfășoară în perioada 15-21 aprilie. Se joacă pe zgură și este dotat cu premii totale în valoare de 267.082 $. Campioana en-titre este Viktorija Golubic.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro