Anglia - Brazilia, meci amical, este programat, sâmbătă, 23 martie, de la ora 21:00, pe Wembley Stadium din Londra, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.
Anglia, una dintre principalele favorite la câştigarea Euro 2024, şi Brazilia, care caută un nou titlu mondial după mai bine de două decenii, se întâlnesc în cea mai interesantă partidă de pregătire a acestei săptămâni.
Anglia s-a calificat la turneul final al Campionatului European din Germania după ce a câştigat Grupa C, din care au mai făcut parte Italia, Ucraina, Macedonia de Nord şi Malta, fără înfrângere (şase victorii şi două rezultate de egalitate).
Selecţionata condusă de Gareth Southgate a disputat ultimul meci pe 20 noiembrie 2023, în deplasare, cu Macedonia de Nord, scor 1-1.
Până la Euro 2024, Anglia va mai juca partide amicale cu Belgia (26 martie), Bosnia-Herţegovina (3 iunie) şi Islanda (7 iunie), toate pe teren propriu.
Atenţie, Anglia nu a mai pierdut de la înfrângerea cu Franţa din sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Qatar 2022 (de atunci a înregistrat opt succese şi două remize, atât în preliminariile pentru Euro 2024, cât şi în meciurile amicale).
Brazilia este în plină campanie a preliminariilor pentru CM 2026, în care a pierdut ultimele trei partide, 0-2 cu Uruguay şi 1-2 cu Columbia, ambele în deplasare, 0-1 cu Argentina acasă (mai are două succese şi un egal, fiind pe locul 6 (primele şase se califică direct la turneul final din Canada, SUA şi Mexic).
După rezultatele din toamna anului trecut, „selecao” a schimbat selecţionerul, în locul lui Fernando Diniz fiind instalat Dorival Junior, un fost mijlocaş defensiv fără vreo selecţie la echipa naţională şi care ca antrenor a cucerit Copa Libertadores cu Flamengo în 2022.
Până la finalul lunii iunie, când în America de Sud se vor relua preliminariile pentru CM 2026, Brazilia va mai disputa meciuri de pregătire cu Spania (25 martie), Mexic (8 iunie) şi SUA (13 iunie), toate în deplasare.
Cele două reprezentative s-au întâlnit ultima oară în 2017, tot pe Wembley Stadium din Londra, de asemenea într-o partidă amicală, şi au remizat, scor 0-0 (cel mai recent meci oficial a avut loc în sferturile de finală de la CM 2002, când Brazilia, viitoare câştigătoare a trofeului, câştiga cu Anglia, scor 2-1).
Superbet oferă cota 1,28 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Anglia - Brazilia.
Anglia - Brazilia | 1X | ||
---|---|---|---|
Cotă | 1,28 |
* cotă valabilă la ora publicării acestui articol
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro