Ne învârtim febrili în jurul sălilor de presă. Uite-o pe Andrea Petkovic, uite-l pe Goffin, vine Djokovic, păzea, că ne calcă Sir Andy, care pășește sfios, urmat de un alai de cameramani, sunetist, producător și ce-o mai fi. Sigur filmează genul acela de reportaj dinamic, cu imagini din culise și cu montaj creativ. Ne înghesuim în florile de cameră din spatele nostru ca să evităm impactul și ne îndreptăm către Room number 3, unde Andreea Mitu, încă un pic pe sub radar, în curând-descoperită-de-tot-poporul (inclusiv de acea categorie care "v-am zis eu că va ajunge mare? V-am zis!"), urmează să-și facă apariția.
Pas cu pas, progresăm odată cu Andreea. Pentru primul tur a fost trimisă în Room 4, o încăpere îngustă, de tip mansardă, în care dacă te ridici cu ceva pretenții, riști să te alegi cu un cucui. Camera e prevăzută mai degrabă pentru interviuri individuale, nu e vina ei. Apoi, pentru turul al doilea, nici măcar atât, doar canapelele din hol, pentru o conferință ad-hoc. Evoluăm acum spre o cameră cu pupitru, cu panou și cu moderator. Parcă am mai trăit traseul ăsta odată. Nu parcă, sigur. În ritmul ăsta, o să ajungem în Main Room cu Andreea.
Românca e o enigmă totală pentru colegii de alte naționalități. Probabil este și una dintre primele ei conferințe de presă în engleză. Domnul italian care a făcut-o să zâmbească pe Simona după amărăciunea suferită cu Lucic-Baroni a venit și aici, curios să afle cum a făcut Andreea față la trucurile de vulpe bătrână ale lui Fran. Ubaldo Scanagatta, jurnalistul cu pricina, se interesează dacă Andreea știa cu cine are de-a face. Știa cartea de vizită a adversarei? "Dacă știam că a câștigat aici? Sigur că știam. A făcut și o finală în sezonul imediat următor, nu? Da, mă așteptam la un meci greu, dar de asemenea mai știam că sunt mai tânără și am mai multă putere. Da… Încă nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat. Am fost foarte emoționată la final. Mi-am amintit că în meciul anterior am avut emoții mari la mingea de meci, parcă am făcut și dublă greșeală, nu? Îmi ziceam, te rog, orice, numai să nu fii iar emoționată. Cumva, am scos-o la capăt".
Cum ți se pare experiența pe care o trăiești aici... Andreea nu mai așteaptă finalul întrebării și preia răspunsul decisă, ca la un drive-volley câștigător:
Citește articolul complet pe Treizecizero.ro
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro