Antrenorul Jorge Jesus va fi decorat de preşedintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa cu Ordinul Henric Navigatorul (Ordem do Infante Dom Henrique), informează lequipe.fr, potrivit News.ro.
Anunţul a fost făcut de preşedinţia portugheză la scurt timp după ce echipa pregătită de Jorge Jesus, Flamengo, campioana Americii de Sud, a pierdut finala Cupei Mondiale a cluburilor, disputată sâmbătă cu Liverpool, campioana Europei, dar şi cu câteva minute înainte ca fostul antrenor al echipelor Benfica şi Sporting Lisabona să declare că "niciun club portughez nu va mai câştiga vreodată Liga Campionilor". Ultimul club portughez care a devenit campion al Europei a fost FC Porto, în 2004.
Tehnicianul în vârstă de 65 de ani va fi decorat pentru a recompensa "prestigiul pe care l-a câştigat pentru el şi pentru Portugalia prin munca sa de antrenor".
Cu Flamengo, Jorge Jesus a cucerit în acest an campionatul Braziliei şi Copa Libertadores. În urmă cu câteva săptămâni, el a devenit cetăţean de onoare al oraşului Rio de Janeiro.
Liverpool a câştigat, sâmbătă, pentru prima dată Cupa Mondială a cluburilor, învingând în finală, la Doha, scor 1-0 după prelungiri, echipa braziliană Flamengo. Golul a fost marcat de Roberto Firmino, în minutul 99.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro