Antrenorul lui Dinamo a lipsit de la antrenament / Cinci jucători dați afară pentru greva de luni

Antrenorul lui Dinamo a lipsit de la antrenament / Cinci jucători dați afară pentru greva de luni

Continuă problemele la Dinamo București, după refuzul jucătorilor de a se antrena luni la baza de la Săftica. Antrenorul Ovidiu Burcă a lipsit marți de la antrenament, nemulțumit de toată situația din jurul echipei.

Ovidiu BurcaFoto: Inquam Photos / Stefan Constantin

Ovidiu Burcă a lipsit de la antrenamentul lui Dinamo

Fotbaliștii au intrat luni în grevă și au hotărât să nu se antreneze, din cauza restanțelor financiare. În același timp, între administratorul special Vlad Iacob și administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu există neînțelegeri majore.

Antrenorul Ovidiu Burcă a decis marți să nu se prezinte la antrenament și era pregătit să își dea demisia, dar a fost oprit din drum de cei doi oficiali, cu promisiunea că situația se va rezolva.

După întâlnirea dintre Iacob, Zăvăleanu și Burcă, antrenorul a oferit primele declarații.

„Nu am ce să discut la ora asta. Nu am ce să declar. S-au discutat niște lucruri și nu am nicio concluzie în acest moment. Dacă ei au, eu nu am”, a anunțat Burcă, potrivit Sport.ro.

Dinamo dă afară 5 jucători după greva de luni

Conform Sport.ro, prima măsură luată de conducători va fi rezilierea contractelor celor 5 jucători care au pornit greva, Marius Tomozei, Alin Dudea, Ștefan Fara, Bogdan Gavrilă și Valentin Buhăescu.

Dinamo are interdicție de a transfera noi jucători, impusă de FIFA după numeroasele litigii prin care foștii fotbaliști ai „câinilor” își cer drepturile pentru perioada în care au evoluat în Ștefan cel Mare.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

A șters postarea Nicolae Stanciu, reacție după  mesajul politic  publicat pe Instagram: „Nu l-am pus eu! N-o să fac niciodată campanie”
Stranieri
27.11
A șters postareaNicolae Stanciu, reacție după mesajul politic publicat pe Instagram: „Nu l-am pus eu! N-o să fac niciodată campanie”
Citește mai mult
A șters postarea Nicolae Stanciu, reacție după mesajul politic publicat pe Instagram: „Nu l-am pus eu! N-o să fac niciodată campanie”
„Peste 10% vor fi greci” Fanii lui Olympiacos vin în număr mare la meciul cu FCSB »  Reguli stricte  pentru cei care nu vor sta în galerie
Europa League
27.11
„Peste 10% vor fi greci”Fanii lui Olympiacos vin în număr mare la meciul cu FCSB » Reguli stricte pentru cei care nu vor sta în galerie
Citește mai mult
„Peste 10% vor fi greci” Fanii lui Olympiacos vin în număr mare la meciul cu FCSB » Reguli stricte pentru cei care nu vor sta în galerie
Radu Naum  România  sinucigașă
Opinii
27.11
Radu Naum România sinucigașă
Citește mai mult
Radu Naum România sinucigașă
Salbă de terenuri și apartamente  Cum arată  declarația de avere  a lui Eduard Novak, fost ministru al Sportului și candidat la alegerile de duminică
Diverse

Cei mai bogați români  Averea lui  Ion Țiriac  continuă să crească, dar fostul tenismen nu este pe primul loc. Cum arată TOP 10

Arma deloc secretă a dictatorilor  Cum folosesc regimurile represive Jocurile Olimpice sau Cupele Mondiale pentru  a-și spăla imaginea
Special

„Nu acceptăm dictatură!” Scandal la CSM Slatina. Primarul  a dat afară  antrenorul și apoi a mers la jucători: „Metode tiranice!”. Clipul s-a viralizat
Liga 2
27.11
„Nu acceptăm dictatură!”Scandal la CSM Slatina. Primarul a dat afară antrenorul și apoi a mers la jucători: „Metode tiranice!”. Clipul s-a viralizat
Citește mai mult
„Nu acceptăm dictatură!” Scandal la CSM Slatina. Primarul a dat afară antrenorul și apoi a mers la jucători: „Metode tiranice!”. Clipul s-a viralizat
Atuul lui Olympiacos Un jurnalist grec dezvăluie, pentru GOLAZO.ro, cine face adversara FCSB să joace bine:  „E un miracol”
Europa League
27.11
Atuul lui OlympiacosUn jurnalist grec dezvăluie, pentru GOLAZO.ro, cine face adversara FCSB să joace bine: „E un miracol”
Citește mai mult
Atuul lui Olympiacos Un jurnalist grec dezvăluie, pentru GOLAZO.ro, cine face adversara FCSB să joace bine: „E un miracol”