Revenită în tenis cu ocazia WTA Miami, Simona Halep a anunțat că va face din nou parte din echipa României de Billie Jean King Cup. Horia Tecău, antrenorul fetelor noastre, este de părere că nivelul va crește odată cu revenirea Simonei la echipă.
>> Decizia importantă luată de Novak Djokovic după înfrângerile din ultima perioadă
Horia Tecău spune că Simona Halep va aduce un plus echipei la meciul României cu Ucraina din Billie Jean King Cup
Prezent la Miami acolo unde a urmărit meciurile fetelor noastre prezente pe tabloul principal al competiției de categorie WTA 1000, Horia Tecău a vorbit despre revenirea Simonei Halep în echipa de Billie Jean King Cup a României.
Fostul lider ATP la dublu este de părere că prezența Simonei Halep la meciul cu Ucraina va aduce un plus foarte mare echipei.
„Nu se așteaptă nimeni să vină să joace... Noi o vom primi și cu siguranță va aduce un plus foarte mare echipei. E fantastic că este din nou pe teren, atât de repede.
Simona Halep a primit vestea cea bună, s-a curățat imaginea ei. Acum decizia este la ea. Se simte liberă și împăcată.
Este foarte greu după atâta timp să vii să joci la un nivel atât de înalt, deși pe mine m-a uimit încă o dată cât de repede a putut să o facă în primul set și cât de aproape a fost să câștige acest meci dificil” - Horia Tecău, pentru Digisport.
România va întâlni Ucraina în barajul pentru turneul final al Billie Jean King Cup. Duelul va avea loc în zilele de 12 și 13 aprilie, la Fernaninda Beach (Florida, SUA), pe zgură.
Potrivit site-ului oficial al competiției Billie Jean King Cup, Tecău le-a mai convocat pe Ana Bogdan, Jaqueline Cristian, Anca Todoni și Mara Gae.
Din echipa Ucrainei vor face parte Elina Svitolina, Lesia Tsurenko, Yuliia Starodubtseva, Lyudmila Kichenok și Nadiia Kichenok.
- Câștigătoarea duelului dintre România și Ucraina se va califica la turneul final al Billie Jean King Cup 2024, iar învinsa va disputa un baraj de menținere în Grupa Mondială.
- Simona Halep nu a mai jucat pentru România după înfrângerea suferită în semifinale împotriva Franței, scor 3-2, pe 21 aprilie 2019, la Rouen.
- Simona Halep a reprezentat România în 25 de meciuri de simplu (20 victorii - 5 înfrângeri) și 7 de dublu (2-5).
- În play-off-ul pentru Grupa Mondială, România a învins Serbia (4-0), iar Ucraina a trecut de Olanda (3-1).
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro