Romanca Alexandra Dulgheru, a cincea favorita, s-a retras in primul set al meciului cu Anna Tatishvili (SUA), joi seara, la scorul de 5-2 pentru jucatoarea de origine georgiana, in optimile de finala ale turneului de tenis BRD Bucharest Open (WTA), care are loc la Arenele BNR din Capitala, cu premii totale de 226.750 dolari, potrivit Agerpres.
Dulgheru, care a acuzat probleme inca din meciul de miercuri cu Shuai Zhang, pe care l-a incheiat dupa aproape trei ore, dupa un efort supraomenesc, a rezistat doar 30 de minute in fata Anei Tatishvili, care a ales tactica potrivita pentru a conduce jocul.
Alexandra (26 ani), locul 46 in lume, venea dupa castigarea turneului ITF de la Contrexeville (Franta), si este tot mai aproape de revenirea in fruntea ierarhiei WTA. Cea mai buna clasare a romancei este locul 26, in 2011, dar apoi a avut probleme la genunchiul stang si a stat in afara circuitului o buna perioada de timp.
Dulgheru va primi un cec de 3.310 dolari si 30 de puncte WTA.
Tatishvili (25 ani, 134 WTA), care in primul tur a invins-o pe Stefanie Voegele (Elvetia), o va infrunta in sferturi pe principala favorita, italianca Sara Errani.
Anna Tatishvili (fost 50 WTA in 2012) a mai jucat pe tabloul principal la alte doua turnee de nivel important in acest an, la Auckland si Australian Open, de fiecare data venind din calificari.
simplu, optimi
Danka Kovinic (Muntenegru) - Julia Goerges (Germania/N. 4) 6-4, 6-7 (8), 6-2
Andreea Mitu (Romania) - Sorana Cirstea (Romania) 5-7, 6-2, 6-4
Monica Niculescu (Romania/N. 3) - Teliana Pereira (Brazilia) 6-2, 6-3
Anna Tatishvili (SUA) - Alexandra Dulgheru (Romania/N. 5) 5-2 (abandon Dulgheru)
Aleksandra Krunic (Serbia) - Roberta Vinci (Italia/N. 2) 6-1, 6-1
Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia/N. 7) - Denisa Allertova (Cehia) 6-1, 6-2
dublu, sferturi
Katerina Bondarenko (Ucraina)/Eva Hrdinova (Cehia) - Andreja Klepac (Slovenia)/Aleksandra Krunic (Serbia/N. 1) 5-7, 7-5, 10-7
Oksana Kalasnikova (Georgia)/Demis Schuurs (Olanda/N. 4) - Nastja Kolar (Slovenia)/Elise Mertens (Belgia) 5-7, 7-6 (1), 10-6
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro