România a cucerit argintul în primele trei finale A de la Cupa Mondială III de canotaj de la Lucerna (Elveția). Alte șase echipaje vor lupta duminică pentru medalii.
La dublu rame feminin, Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel au terminat cursa pe locul al doilea, cu timpul de 07 min 05 sec 80/100, fiind devansate de Australia (07:00.84).
În proba de dublu rame masculin, Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan au luat argintul cu timpul de 06 min 25 sec 22/100, fiind devansaţi de Marea Britanie (06:24.88).
O altă medalie de argint a venit în proba de dublu vâsle feminin categorie uşoară, în care Mariana-Laura Dumitru şi Ionela Cozmiuc au fost înregistrate cu timpul de 06 min 58 sec 98/100, încheind după Marea Britanie (06:54.57).
Tot duminică, echipajul de patru rame masculin, compus din Andrei Petrişor Axintoi, Claudiu Neamţu, Andrei Mândrilă şi Iliuţă-Leontin Nuţescu, a câştigat Finala B cu timpul de 05 min 54 sec 58/100, încheind pe locul 7 în clasamentul general al probei, scrie Agerpres.
CM Canotaj, finalele în care vor participa echipaje din România
14:35 - patru rame feminin
14:46 - patru vâsle masculin
15:01 - dublu vâsle masculin
15:16 - 8+1 feminin
15:30 - dublu vâsle feminin
15:45 - 8+1 masculin.
9 din cele 11 echipaje deplasate la Lucerna s-au calificat în Finale A.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro