Carlos Alcaraz, omul momentului în circuitul ATP, și șansele câștigării Roland Garros

După ce a cucerit patru turnee în acest sezon (Rio de Janeiro, Miami Masters, Barcelona și Madrid Open), Carlos Alcaraz este încrezător în privința șanselor sale de a câștiga Roland Garros.

HotNews.roFoto: Hotnews

Carlos Alcaraz (6 ATP) este omul momentului în circuitul ATP, având un sezon de excepție. În cursa pentru trofeul de la Madrid, ibericul a trecut de nume mari precum idolul Rafael Nadal, Novak Djokovic sau Alexander Zverev.

Retras de la turneul de la Roma pentru a se concentra pe Roland Garros, Alcaraz se simte mai aproape ca niciodată de cucerirea primului Grand Slam al carierei, conform La Nacion.

Carlos Alcaraz, încrederea în sine și cucerirea unui Grand Slam

„Nu îmi e frică să spun că sunt pregătit să câștig un Grand Slam. Din punct de vedere fizic mă simt foarte bine. Din punct de vedere mental sunt puternic.

Sunt un jucător solid, iar până la urmă de asta ai nevoie pentru a câștiga un Grand Slam.

Mă simt foarte bine și plin de încredere. Nu îmi e frică să spun că o pot face (n.r. să câștige un Grand Slam).

Obiectivul meu este acela de a deveni numărul unu în lume, indiferent de câte turnee vor veni, indiferent de câte lucruri se vor întâmpla.

Încă nu am reușit să devin numărul unu. Mă ajută să rămân cu picioarele pe pământ și să continui să îmi îndeplinesc visul" - Carlos Alcaraz.

De știut:

  • Carlos (19 ani) a eliminat trei jucători din Top 4 (Novak Djokovic, Alexander Zverev și Rafael Nadal) la Mastersul de la Madrid. Ultimul jucător care a reușit o asemenea performanță a fost David Nalbandian (2007).
  • Doar Rafael Nadal a reușit să cucerească primele două titluri de Masters din carieră mai repede decât Alcaraz. „El Matador” câștiga în 2005, la doar 18 ani, turneele de la Monte Carlo și Roma.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Nu renunță Fostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „ N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin , nu fug nici acum!”
Liga 1
19:45
Nu renunțăFostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin, nu fug nici acum!”
Citește mai mult
Nu renunță Fostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „ N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin , nu fug nici acum!”
Mircea Lucescu, furios   Selecționerul, după ce Suedia a anunțat că va contesta victoria României cu Kosovo: „Inadmisibil! Toți vor  să ne fure  munca!”
Nationala
14:22

Calcule în Formula 1 Cum poate deveni Max Verstappen  campion mondial  în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
Formula 1
18:14
Calcule în Formula 1Cum poate deveni Max Verstappen campion mondial în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
Citește mai mult
Calcule în Formula 1 Cum poate deveni Max Verstappen  campion mondial în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
„FCSB e Steaua?” Răspunsul surprinzător al lui  Nicolae Ciucă  + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Liga 1
15:18
„FCSB e Steaua?”Răspunsul surprinzător al lui Nicolae Ciucă + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Citește mai mult
„FCSB e Steaua?” Răspunsul surprinzător al lui Nicolae Ciucă + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Dan Udrea  Guvernul a publicat RMN-ul României: Sportul, 75% peste investițiile în Educație, Cultură și Cercetare.  Care e întrebarea legitimă
Opinii
15:33

Colțescu, pus la zid  Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și  îl ducea în poartă ”
Liga 1
16:15
Colțescu, pus la zid Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și îl ducea în poartă
Citește mai mult
Colțescu, pus la zid  Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și îl ducea în poartă ”
Regretă că a mers la FCSB  Mărturia fotbalistului care spune că nu era pregătit să joace la campioană: „Am  greșit  foarte mult”
Liga 1
12:40

Bernie Szocs, ping-pong cu asiaticele!  Românca, victorie-fulger și  calificare în semifinale  la Turneul Campioanelor. Ce sumă va încasa
Alte sporturi
13:03