Aflată pe locul al treilea al clasamentului din play-off-ul SuperLigii, cu trei etape înainte de terminarea sezonului, CFR Cluj nu a mai așteptat vara și l-a prezentat deja pe Dan Petrescu, aflat la cel de-al patrulea mandat în Gruia.
Dan Petrescu este noul antrenor al celor de la CFR Cluj
Deși inițial patronul Neluțu Varga anunțase că s-a înțeles cu Dan Petrescu și acesta va reveni în Gruia la finalul sezonului, fostul internațional se va afla pe banca ardelenilor la meciul de duminică împotriva Rapidului.
„Clubul CFR 1907 Cluj anunță revenirea antrenorului Dan Petrescu pe banca tehnică a echipei noastre!
Tehnicianul care a contribuit decisiv la câștigarea ultimelor noastre cinci titluri consecutive de Campioană, dar și a numeroaselor rezultate remarcabile în Europa, se întoarce acasă și își va folosi toate abilitățile pentru a atinge din nou performanțele cu care familia alb-vișinie s-a obișnuit!
Mister, bine ai revenit în Gruia!” - a anunțat CFR Cluj pe site-ul oficial.
În vârstă de 56 de ani, Dan Petrescu se despărțise de Jeonbuk Hyundai la începutul lunii aprilie.
De știut:
- Alături de CFR, Petrescu a cucerit patru titluri de campion în România: 2017-2018, 2018-2019, 2019-2020, 2021-2022.
- De-a lungul carierei de antrenor, Dan Petrescu a trecut pe la FC Național, Sportul Studențesc, Rapid, Wisla Cracovia, Unirea Urziceni, Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, Al-Arabi, ASA Târgu Mureș, Jiangsu Suning, Al-Nasr, CFR Cluj, Guizhou Hengfeng, Kayserispor și Jeonbuk Hyundai Motors.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro