Rutierul australian Jason Lowndes, 23 de ani, component al echipei Israel Cycling Academy, a decedat, vineri, dupa ce a fost lovit de o masina in timp ce se antrena in tara sa natala, scrie News.ro.
Sportivul rula pe un drum din apropierea orasului sau natal, Bendigo, din statul Victoria, cand a fost lovit din spate de o masina condusa de un tanar de 20 de ani. Lowndes a fost preluat de un elicopter si transportat la spital, unde a decedat din cauza ranilor suferite.
Jason Lowndes era un rutier talentat, care se clasase pe locul al saselea la Campionatele Mondiale de tineret de la Doha, din 2016. El ocupase locuri pe podium la etape din Turul Austriei si cel al Coreei de Sud, iar de anul viitor urma sa se alature echipei britanice JLT Condor.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro