Campionatul Național de Înot (juniori, tineret și seniori) se va desfășura în perioada 17-21 aprilie la Complexul Sportiv de la Otopeni. David Popovici va fi printre concurenți.
TVR Sport va difuza integral CN de Înot de la Otopeni
Campionatul Național de Înot de la Otopeni este o competiție importantă pentru sportivii români înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris 2024.
645 de sportivi vor lupta pentru medaliile ce vor fi puse în joc, iar cele mai sonore nume care vor participa vor fi David Popovici și Vlad Stancu, deja calificați la competiția din Paris.
Întrecerea sportivă de la Otopeni va fi difuzată integral pe TVR Sport, începând de miercuri, 17 aprilie, până duminică, 21 aprilie: între orele 9.00 şi 11.00 – seriile de calificări şi între orele 17.00 şi 20.00 – finalele.
Aissia Prisecariu, Brigitta Vass, Daria Silişteanu, Andrei Ungur, Denis Popescu, Patrick Dinu şi Robert Badea se numără, de asemenea, printre concurenţi.
La Otopeni, David Popovici şi Vlad Stancu se vor confrunta direct în proba de 400 de metri liber în care s-au înscris. Totodată, David şi-a anunţat prezenţa şi la cursele de 50, 100, 200 metri liber, iar Vlad, la cele de 800 şi 1.500 metri liber.
Campionatul Naţional de Înot pentru Seniori, Tineret şi Juniori, comentat de Emil Hossu Longin şi de antrenorul federal Silviu Anastase, este prima dintre competiţiile pe care TVR le va difuza anul acesta ca urmare a parteneriatului semnat cu Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern.
Sursa: news.ro
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro