Ronnie O'Sullivan s-a calificat fara nicio emotie in semifinalele Campionatului Mondial de Snooker, "The Rocket" trecand, dupa doar a doua sesiune, de Shaun Murphy (13-3).
Murphy a contat in acest sfert de finala doar in primele frame-uri, acesta conducand la un moment dat cu 2-0. Ronnie a revenit insa rapid si a preluat initiativa. Campionul mondial in exercitiu a impus ritmul, a jucat inteligent si a castigat cu un categoric 13-3.
Shaun Murphy vs Ronnie O'Sullivan:
Total puncte: 558-1176
Lovituri de distanta: 65%-73%
Lovitur de siguranta: 73%-81%
Cel mai mare break: 101-136.
Ronnie il va intalni in semifinale pe Barry Hawkins (13-12 cu Dominic Dale).
In penultimul act al competitiei de la Sheffield s-a calificat si Mark Selby: l-a invins pe Alan McManus cu scorul de 13-5.
- Castigatorul va primi un cec in valoare de 300.000 de lire sterline, cel mai mare din istorie (in 2013, a fost de 250.000 de lire sterline).
- Recordul de titluri este detinut de Stephen Hendry (7), acesta fiind urmat de Steve Davis si Ray Reardon (cate 6) si Ronnie O'Sullivan (5).
- Campionatul Mondial de Snooker are premii totale in valoare de 1,214 milioane de lire sterline.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro