Daca inaintea Jocurilor de la Beijing, cineva ar paria ca o gimnasta va castiga 6 medalii, cate una pentru fiecare proba, ar fi privit ca un nebun de legat, atat de stransa a devenit concurenta pentru fiecare specialitate. Un asemenea rezultat s-a intamplat - in 1988, la Jocurile de la Seul, romanca Daniela Silivas a cucerit medalii in fiecare concurs - trei titluri pe aparate (paralele, barna, sol), doua medalii de argint (individual compus si echipe) si un bronz (sarituri). Statistica mai consemneaza cele 7 note de 10 cucerite de-a lungul intregii competitii, serie de exceptie care egala recordul Nadiei Comaneci.
Istoria afectiva pastreaza dramatismul finalei de la individual compus - Silivas a pierdut aurul in fata Elenei Susunova la o diferenta de 0,025, cea mai mica consemnata vreodata la olimpiada. Desi nu a inaintat vreun protest fata de notele acordate in ultima rotatie, delegatia romana a preferat sa mentina misterul asupra acestei infrangeri la limita, pe care folclorul a explicat-o prin "manevrele" arbitrilor.
Ceea ce nu a reusit sportul romanesc sa tina sub tacere a fost modalitatea prin care Daniela Silivas a intrat in gimnastica de performanta - talent rar intalnit, Silivas nu putea concura la marile competitii din cauza varstei. Autoritatile comuniste i-au falsificat data nasterii, astfel ca au "imbatranit-o" cu doi ani. Din 1985 cand a debutat la Mondialele de la Montreal pana in 1989, Daniela Silivas a inspirat gimnastica mondiala, cele 9 titluri mondiale si olimpice reprezentand un record greu de egalat.
Din 1991, Daniela Silivas s-a mutat in Statele Unite - s-a casatorit cu un manager sportiv si este mama a doi copii.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro