Portarul portughez Cristiano Figueiredo, care şi-a reziliat contractul cu CFR Cluj, a semnat vineri o înţelegere cu Dinamo, valabilă până la finalul actualei ediţii a Ligii I de fotbal, a anunţat gruparea bucureşteană.
"Portarul Cristiano Pereira Figueiredo, 31 de ani, ultima oară la campioana României, CFR Cluj, a semnat un contract cu Dinamo Bucureşti până la finalul acestui sezon competiţional, cu opţiune de prelungire pentru încă un an, a anunţat administratorul special Iuliu Mureşan", informează FC Dinamo.
Născut pe 29 noiembrie 1990 şi având dublă cetăţenie, portugheză şi germană, Cristiano Pereira Figueiredo şi-a început cariera la Braga şi a mai evoluat pentru Vizela, Valencia, Academica de Coimbra, Panetolikos, Belenenses, Vitoria Setubal, FC Hermannstadt şi CFR Cluj.
Portarul portughez va evolua la Dinamo Bucureşti cu numărul 13 pe echipamentul de joc.
Dinamo a mai efectuat şase transferuri în această iarnă, fiind aduşi fundaşii Răzvan Patriche (Academica Clinceni), Marius Tomozei (UTA Arad), Igor Jovanovic (Suduva), mijlocaşul Balthazar Pierret (Boulogne), portarul francez Thomas Chesneau (Concordia Chiajna) şi fundaşul dreapta Alin Buleică (Viitorul Pandurii Târgu Jiu), scrie Agerpres.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro