Comisia de Disciplina a FRF a decis sa sanctioneze gruparile Dinamo, Steaua si Rapid, primele doua pentru incidentele de la semifinala retur a Cupei Romaniei-Timisoreana, in timp ce rapidistii pentru meciul cu FC Clinceni, potrivit Mediafax.
Astfel, Comisia de Disciplina a decis programarea a doua jocuri pe teren propriu fara spectatori in peluzele stadionului Dinamo si o penalitate sportiva de 50.000 de lei pentru clubul Dinamo Bucuresti in urma incidentelor de la meciul de Cupa Romaniei cu Steaua din 17 aprilie, informeaza frf.ro.
Steaua a primit o sanctiune care prevede programarea a doua jocuri pe teren propriu fara spectatori in peluzele Nord si Sud, plus sectoarele 16, 17, 18, 26, 27, 28 ale stadionului Steaua si o penalitate sportiva de 50.000 de lei.
Si Rapid a fost sanctionata cu programarea a doua jocuri pe teren propriu fara spectatori in sectoarele H si G ale Peluzei Nord si o penalitate sportiva de 30.000 de lei in urma partidei cu FC Clinceni, din prima etapa a play-off-ului Ligii a II-a.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro