Damac a suferit un eșec dramatic pe terenul liderului Al Hilal, scor 2-1, în etapa cu numărul 24 a primei ligi din Arabia Saudită.
Damac a pierdut în prelungiri meciul cu Al Hilal
Nicolae Stanciu a fost titular în meciul jucat de Damac pe terenul lui Al Hilal, iar formația unde evoluează internaționalul român a fost la câteva secunde de un rezultat bun.
După o primă repriză mai echilibrată, gazdele au reușit să deschidă scorul în minutul 79, grație golului înscris de Al Dawsari, servit excelent de Milinkovic-Savic.
Stanciu a ieșit la rampă în minutul 86 al disputei și i-a pasat decisiv lui Antolic, care a restabilit egalitatea.
Două minute mai târziu, oaspeții au rămas în inferioritate numerică după eliminarea directă a lui Al Anazi.
Harisi i-a luat locul lui Stanciu în minutul 90+2, iar liderul din Arabia Saudită a dat lovitura la următoarea fază. Michael a primit o pasă excelentă de la Al Dawsari și l-a învins pe portarul oaspeților, stabilind și scorul final.
Cu acest rezultat, Al Hilal acumulează 68 de puncte și este lider autoritar în Saudi Pro League. De partea cealaltă, Damac rămâne pe locul 7, cu 34 de puncte.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro