Georgia U21 - Israel U21, meci contând pentru sferturile de finală ale Campionatului European, este programat, sâmbătă 1 iulie, de la ora 19:00, pe Boris Paichadze Dinamo Arena din Tbilisi, şi va fi transmis în direct de TVR 1.
Georgia U21 şi Israel U21 se întâlnesc în primul şi cel mai neaşteptat sfert de finală de la Euro 2023, cele două reprezentative lăsând pe dinafara competiţiei nume importante din fotbalul european.
Georgia U21 este de departe surpriza turneul final, după ce a reușit calificarea dintr-o grupă în care era cotată cu ultima şansă, iar Israel U21 a dat marea lovitură şi a eliminat-o pe Germania U21, deţinătoarea en-titre a trofeului.
Georgia U21 a terminat pe locul 1 în Grupa A, cu cinci puncte, după 2-0 cu Portugalia U21, 2-2 cu Belgia U21 şi 1-1 cu Olanda U21, devenind astfel marea surpriză a competiţiei.
Echipa antrenată de Ramaz Svanadze, un fost fotbalist georgian de nivel mediu care s-a retras la doar 24 de ani din cauza unei accidentări grave, s-a calificat la turneul final din oficiu, ca ţară co-organizatoare, iar înainte de Euro 2023 a disputat două meciuri amicale, 1-0 cu Letonia U21 în deplasare şi 2-0 cu Cipru U21 acasă (este neînvinsă în cele cinci partide disputate în acest an).
Vedetele georgienilor sunt portarul Giorgi Mamardashvili de la Valencia (a jucat toate cele 38 de meciuri în sezonul 2022-2023) şi mijlocaşul ofensiv Zuriko Davitashvili de la Bordeaux (30 de partide şi cinci goluri în ultimul sezon din Ligue 2), în condiţiile în care starurile Khvicha Kvaratskhelia, campion în Serie A cu Napoli, şi Georges Mikautadze, de la Metz, golgheterul ligii a doua din Franţa, nu au participat la Euro 2023. Israel U21 a terminat pe locul 2 în Grupa C, cu patru puncte, după 1-1 cu Germania U21, 0-2 cu Anglia U21 şi 1-0 cu Cehia U21 (singura victorie în ultimele şapte meciuri oficiale şi amicale!).
Echipa antrenată de Guy Luzon s-a calificat la turneul final al Campionatului European după ce a terminat pe locul 2 o grupă preliminară câştigată de Germania U21 şi din care au mai făcut parte Polonia U21, Ungaria U21, Letonia U21 şi San Marino U21 (şase victorii, o remiză, trei înfrângeri), apoi a câştigat barajul cu Irlanda U21, 1-1 în deplasare şi 0-0, 3-1 după penalty-uri, acasă.
Cei mai importanţi jucători sunt Eden Kartsev de la Istanbul Başakşehir (are cinci selecţii în naţionala mare) şi Oscar Gloukh de la RB Salzburg (cinci partide şi două goluri pentru reprezentativa de seniori).
Cele două echipe sunt la primul meci direct oficial, dar s-au întâlnit ultima oară pe 16 noiembrie 2022, într-o partidă amicală în care Israel U21 s-a impus în deplasare cu Georgia U21, scor 2-1.
Superbet oferă cota 1,90 pentru pronosticul GG: ambele echipe să marcheze, în timpul regulamentar de 90 de minute, în meciul Georgia U21 - Israel U21.
Georgia U21 - Israel U21 | GG: ambele echipe să marcheze |
---|---|
Cotă | 1,90 |
* cotă valabilă la ora publicării acestui articol
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro