Suma plătită de suporterii dinamovişti pentru cele 10,06% acţiuni pe care le-a achiziţionat de la Ionuţ Negoiţă a fost una simbolică, de 1 leu, ulterior împrumutând clubul pentru plata salariilor fotbaliştilor cu 400.000 de lei, scrie Agerpres.
Suporterii, prin proiectul DDB, vor avea trei membri în Consiliul de Administraţie al FC Dinamo 1948, societatea care administrează clubul de fotbal.
"E un proiect în care am crezut cu toţii, şi, deşi a mers mai greu la început în momentul de faţă şi-a arătat puterea. Cifrele sunt elocvente pentru situaţia de faţă. Avem 4.211 useri activi, din care 1.823 de plătitori mici şi 1.621 de plătitori activi. Avem 6 membri de elită, oameni care plătesc 1.948 de euro, dintre care două sunt femei. Dintre plătitori există 259 din afara graniţelor României. Şi din total mai avem 59 de femei şi 57 de copii. Totalitatea contribuţiilor membrilor DDB în momentul de faţă este de 546.309 lei. Totul este transparent, fiecare ştie câţi bani s-au strâns şi ce s-a făcut cu banii. Din cei 400.000 de lei sunt aici toate ordinele de plată către salariile juniorilor din decembrie, salariile staff-ului din noiembrie şi salariile din noiembrie ale jucătorilor. Noi ne dorim să vină un investitor potent financiar şi domnul Negoiţă să cedeze acţiunile. Acum sunt 1-2 investitori interesaţi, dar nu există o ofertă angajantă din câte ştiu eu. Pentru moment ne dorim să ajungem la suma de 1 milion de lei pentru a ajuta clubul în momentele astea grele şi sperăm să o avem până la sfârşitul returului de campionat, să plătim toate datoriile, apoi proiectul să crească. Acum avem un membru în Consiliul de administraţie, Cristi Hîldan, şi când se va mări numărul de membri de la 5 la 7, trei dintre ei vor fi din partea noastră", a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, Alexandru Anghel, membru DDB.
Conform acestuia, datoriile clubului Dinamo în momentul de faţă se ridică la aproximativ 2 milioane de euro.
"Noi ne dorim să creăm o comunitate puternică. Dorinţa noastră este ca Dinamo să crească, să meargă bine şi să fim iarăşi ce am fost. Încă nu am făcut un audit foarte aprofundat, urmează să facem chestia asta. Dar din datele evidente de la ANAF, datoriile FC Dinamo sunt sub 2 milioane de euro. Nu e o datorie care să sperie un eventual investitor. Cele 10% au fost cumpărate contra unui singur leu, asta a fost oferta. Ajutorul nostru nu a venit prin cumpărarea acestor acţiuni, ci printr-un împrumut, convertibil în acţiuni, prin care noi am ajutat la plata datoriilor stringente ale clubului, respectiv datoriile către jucători. Din câte am văzut până acum nu pare să fie nimic în neregulă cu societatea", a mai spus Anghel.
Acesta a precizat că în ceea ce priveşte marca Dinamo, aceasta poate fi folosită pe perioada existenţei clubului: "Şi noi am verificat lucrul acesta. Atâta timp cât există societatea FC Dinamo 1948 SA va exista şi sigla. Din păcate toţi investitorii de până acum au fost neserioşi, dar eu sunt convins că primul serios care va veni va cumpăra clubul. Pentru că, din ce am văzut noi, este într-o situaţie mult mai bună decât alte cluburi din Liga I. Patronul a spus că va ţine echipa până în vară, dar nu a spus că din vară va renunţa total, poate cu ajutorul nostru se vor găsi soluţii".
Managerul sportiv al FC Dinamo, Ionel Dănciulescu, este încrezător în proiectul suporterilor, chiar dacă a precizat că greul abia acum începe: "Cred că asistăm la un moment unic în tot ceea ce înseamnă fotbalul românesc, PCH şi DDB să fie alături de Dinamo cu un program pe care multă lume nu l-a primit foarte bine la început. Adevăratele caractere se arată în momente mai puţin plăcute, iar Dinamo trece printr-un moment mai greu, dar sunt convins că împreună cu ei putem să ieşim din această criză. E un început promiţător, chiar dacă eu cred că greul de acum va fi mai mare, dar dacă suntem uniţi putem trece peste toate momentele mai puţin plăcute".
Preşedintele DDB, Cristi Hîldan, fratele fostului căpitan Cătălin Hîldan, a afirmat că intenţia asociaţiei suporterilor este să dubleze cel puţin numărul de membri până la finalul anului.
"Dinamo trece prin momente grele şi oamenii au înţeles că trebuie să vină alături de club şi prin fapte nu numai cu gândul. Este un proiect transparent care sigur ne va aduce numai lucruri bune. Greul abia acum începe pentru că ne-am dori ca până la sfârşitul anului să dublăm sau chiar să triplăm numărul de socios şi am mare încredere în băieţi", a declarat Hîldan.
Căpitanul echipei Dinamo, Ante Puljic, s-a arătat impresionat de ataşamentul suporterilor faţă de club.
"Cred că proiectul DDB este un lucru bun pentru club, e foarte important pentru noi jucătorii să vedem o mulţime de suporteri alături de noi. Suntem mândri cu astfel de suporteri. E pentru prima dată când fac parte dintr-un astfel de proiect, e într-adevăr un moment istoric. E foarte important că suporterii sunt alături de echipă", a spus Puljic.
Gruparea FC Dinamo se confruntă cu dificultăţi financiare după ce patronul Ionuţ Negoiţă a anunţat că nu se va mai implica din acest punct de vedere, existând restanţe la plata salariilor fotbaliştilor.
Clubul Dinamo a solicitat şi un împrumut Ligii Profesioniste de Fotbal din drepturile de televizare a partidelor din Liga I, a declarat pentru AGERPRES secretarul general al LPF, Justin Ştefan.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro