Ivan Savvidis, patronul celor de la PAOK Salonic, s-a simțit ofensat de reacția pe care Gică Hagi a avut-o față de o declarație a lui Răzvan Lucescu, antrenorul echipei sale. Potrivit presei elene, grecul a decis să îl dea în judecată pe Gică Hagi, care a ținut să clarifice situația printr-un comunicat publicat pe site-ul oficial al clubului FC Viitorul.
"În urma declarațiilor oferite la finalul partidei cu Franța, de la Campionatul European U21, se impun următoarele precizări:
- Am dorit să am o reacție doar față de declarațiile antrenorului Răzvan Lucescu, pentru că este vorba despre o întreagă generație care a reușit o performanță extraordinară, nu doar de 5-6 jucători.
- Îl asigur pe patronul clubului PAOK, Ivan Savvidis, de respectul și aprecierea mea, știu ce înseamnă să susții financiar un club care face performanță si îi urez succes în continuare.
Cu deosebit respect, Gheorghe Hagi!", se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al celor de la Viitorul.
Ce a spus Gică Hagi după calificarea României în semifinalele CE Under 21:
”Am văzut că Răzvan Lucescu a greşit enorm. A apucat să vorbească şi a vorbit destul de superficial şi a fost un moment mai nefericit al lui din viaţă. A zis că nu vor rămâne decât 5- 6 jucători, că nu putem vorbi de o generaţie. Nu cred că Răzvan ştie, dacă e conştient, sau dacă o fi crescut el o generaţie.
Probabil că el nu știe ce înseamnă să construiești o generație, să lucrezi cu copii. Să se ducă în Grecia, la pistolarul lui (n.r.: patronul lui PAOK) pe care-l are acolo, la PAOK, cu pistoalele și toate. A gresit flagrant fata de acesti copii! Taică-su a crescut o generaţie în anii '70. Şi am rămas aşa, mască, când am văzut. Aceşti copii au o generaţie, au făcut o performanţă incredibilă, vorbim aşa superficial. Pentru că generaţiile se formează la 10 ani. Sunt buni dacă fac performanţă sau nu sunt buni dacă nu fac. În '70 a fost una foarte bună, apoi în '80 alta.
Aşa, pentru el, ca să înveţe. Dacă nu, la şcoala de antrenori să se ducă, să ia lecţii de la taică-su, să-i explice cum se construieşte o generaţie. În anii 80-90 s-a construit altă generaţie care a plecat din Luceafărul, a ajuns să câştige şi UCL şi după aia 1990 - 2000, care ne-a scos în stradă; cele mai frumoase scene, ne-am bătut cu toată lumea. Nu că am ajuns noi pe-acolo”, a spus Gică Hagi, la Digi Sport Special, după calificarea echipei de tineret în semifinalele EURO 2019.
Răzvan Lucescu a declarat, luni, că actuala generaţie Under 21 nu poate fi salvarea fotbalului românesc, ci doar o speranţă.
Declarația lui Răzvan Lucescu
"Nu, generaţia asta nu poate fi salvarea fotbalului românesc. E doar o speranţă, o situaţie de moment. Cum noi nu suntem în măsură de a avea performanţe cu echipele de club, cu echipa naţională mare, ne legăm foarte tare de aceasta naţională de tineret. Dar naţionala de tineret nu înseamnă fotbalul românesc. După acest turneu, fiecare jucător o va lua pe un drum. Poate fi dusă aceasta naţională, toată, la naţionala mare şi poate obţine rezultate la nivelul naţionalelor mari? Nu! A, că dintre aceşti jucători, 5-6 vor forma un grup puternic şi poate că acest grup poate aduce calificări echipei naţionale, da. Asta se poate intampla. Sunt emoţionat că sunt atâţia români la turneul final. E echipa naţională cea mai iubită la acest moment. E aspectul cel mai frumos şi dătător de speranţe", a declarat Răzvan Lucescu, la ProX, potrivit News.ro.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro