Farul Constanța nu a obținut decât o remiză în duelul de pe teren propriu cu CFR Cluj, scor 1-1, într-un meci din cadrul etapei cu numărul 29 a SuperLigii României.
>> Adrian Mutu a tras concluziile după remiza cu Farul Constanța
Gică Hagi, convins că Farul ar fi meritat să câștige meciul cu CFR Cluj
Farul Constanța a făcut încă un pas greșit în SuperLiga României și tremură în continuare pentru un loc în play-off.
Campioana României a remizat pe teren propriu cu CFR Cluj și are nevoie de victorie în ultima etapă a sezonului regulat cu FC Botoșani pentru a fi sigură clasarea în primele 6.
La finalul partidei cu CFR, Gică Hagi a declarat că echipa sa ar fi meritat victoria, dar a recunoscut și calitatea lui Adrian Mutu, pe care l-a descris drept un antrenor creativ.
„Meritam victoria fără doar și poate. Am făcut un meci foarte bun până în ultimele minute. La ultima fază, nu am recuperat o minge a doua, știam că fac asta. Ăsta e fotbalul, mergem înainte. Am făcut un meci bun. Am încercat să îi punem în criză de spațiu și timp. Au jucători valoroși. Erau puțin dezamăgiți, dar le-am ridicat moralul. Avem timp să ne recuperăm mental și fizic și apoi să câștigăm în ultima etapă.
Nu suntem aici să dăm vina pe cineva. Toată echipa a muncit, toată echipa a vrut. Adversarul era calificat în play-off, nu a avut presiune. Am avut ocazii multe, trebuia să marcăm mai mult.
Cred că în ultimele minute, mental, probabil vrei să treacă minutele cât mai repede să se termine. I-am lăsat puțin să ne domine. Le-am spus că nu ai cum să faci asta pentru că au calitate. De aceea am făcut pressing avansat cât am mai putut.
Eu am jucat un meci, vom vedea. Trebuie să ne odihnim, să reflectăm și apoi să pregătim meciul cu FC Botoșani. Simt că echipa nu are continuitatea de anul trecut, dar am avut momentele noastre, știm că știm să jucăm fotbal.
Să nu uitați un lucru, s-au schimbat 11 jucători, dar nu că vrea Farul, ci pentru că trebuie. Nu ai ce să faci, trebuie să facem lucrul ăsta ca să plătim oamenii. Vom vedea ce se va întâmpla. Poate vom intra în play-off.
Adi Mutu e un antrenor bun, vine din număr 10, e creativ, disciplinat. Vine din Italia, a învățat ce înseamnă disciplina tactică. E un antrenor tânăr foarte bun.” - a transmis acesta, potrivit Digi Sport.
Clasamentul SuperLigii
1. FCSB 61 puncte
2. Rapid București 51
3. CFR Cluj 50
4. Universitatea Craiova 45
5. Farul Constanța 42
6. FC Hermannstadt 40
7. UTA Arad 40
8. Universitatea Cluj 38
9. Sepsi Sf. Gheorghe 37
10. Petrolul Ploiești 35
11. Oțelul Galați 33
12. Poli Iași 32
13. U Craiova 1948 31
14. FC Voluntari 27
15. Dinamo București 26
16. FC Botoșani 20.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro