Guvernul a decis, miercuri, prin hotarare, sa declare de interes national turneul final al Campionatului European de Fotbal din 2020, consilierul de stat Mirel Palada afirmand ca evenimentul ar putea sigura Romaniei o expunere mediatica si un profil international, precum si un flux de turisti.
Intrebat ce prevede hotararea de guvern, Mirel Palada a spus ca "prevede alocarea titlului de interes national privind propunerea de oganizare a Romaniei a Campionatului European de fotbal din 2020", relateaza Mediafax.
Solicitat sa clarifice daca este vorba de organizarea doar de catre Romania a evenimentului, Palada a admis ca nu s-a discutat de organizarea in mod exclusiv de Romania si actul normativ "nu exclude faptul ca poate sa organizeze si o alta tara in colaborare cu Romania", dar a precizat ca nu s-a discutat in mod particular despre alte tari care ar putea participa la organizare.
Presedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, saptamana trecuta, ca premierul Victor Ponta "a dat unda verde" pentru candidatura Bucurestiului la gazduirea unor meciuri din cadrul Euro-2020, precizand ca vicepremierul Gabriel Oprea a fost desemnat sa se ocupe de acest proiect din partea Guvernului.
Federatia Romana de Fotbal a depus, la 20 mai, candidatura oficiala pentru gazduirea de meciuri din cadrul turneului final al Campionatului European din 2020, ce va fi organizat in 13 orase europene.
Dosarele de candidatura vor fi depuse pana cel tarziu la 25 aprilie 2014, iar Comitetul Executiv al UEFA va alege cele 13 orase in septembrie 2014.
Pachetele oferite pentru eventualele candidaturi sunt 13, 12 dintre ele cuprinzand trei meciuri din faza grupelor si unul din optimi sau din sferturi, in timp ce un pachet include semifinalele si finala. Fiecare tara desemnata organizatoare poate gazdui meciuri din cadrul Euro-2020 pe un singur stadion. Federatiile interesate pot prezenta cel mult doua candidaturi, una pentru pachetul special si una pentru pachetul obisnuit si pot prezenta acelasi oras pentru cele doua pachete sau doua orase diferite. Vor fi acceptate si candidaturi ce includ stadioane in stadiu de proiect, cu conditia ca lucrarile de constructie sa inceapa cel tarziu in 2016.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro