800 de persoane au fost excluse de la organizarea Jocurilor Olimpice de vară de la Paris, în urma celor 180.000 de controale de securitate efectuate dintr-un total de un milion, informează guvernul francez, citat de AFP.
Islamişti radicalişti şi militanţi ecologişti extremişti, printre persoanele excluse de la organizarea JO 2024
„Francezii trebuie să ştie că îi controlăm pe absolut toţi cei care se apropie de Jocurile Olimpice. Fie că sunt voluntari, purtători ai torţei olimpice sau persoane care îi vor însoţi.
Aici, sunt un milion de controale de făcut, noi am făcut deja 180.000 de controale, am exclus 800 de persoane, dintre care 15 radicalişti islamişti.
Mai precis au fost oameni care au vrut să se înscrie pentru a purta torţa olimpică, pentru a fi voluntari la Jocurile Olimpice şi care nu aveau bune intenţii. Sunt islamişti radicalişti şi militanţi ecologişti extremişti” - Gerald Darmanin, ministrul francez de Interne, pentru postul de televiziune LCI.
Jocurile Olimpice (26 iulie-11 august) şi Paralimpice (28 august-8 septembrie) vor mobiliza peste 45.000 de forţe de securitate internă. Securitatea la competiţii va fi asigurată de aproximativ 35.000 de poliţişti şi jandarmi zilnic (25.000 pentru Jocurile Paralimpice).
La acest lucru se adaugă 18.000 de militari şi între 18.000 şi 22.000 de agenţi de securitate privaţi zilnic, scrie Agerpres.
Capitala Franţei va găzdui Jocurile Olimpice, între 26 iulie şi 11 august, la un nivel de alertă maximă pentru ameninţări cu atentate teroriste.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro