Premierul canadian Stephen Harper i-a cerut presedintelui american Barack Obama cele doua lazi de bere promise, dupa ce Canada s-a impus vineri in fata Statelor Unite in intalnirile olimpice din turneul de hochei pe gheata de la Soci, relateaza Mediafax citand AFP.
"Astept lazile mele de bere", a scris Stephen Harper pe Twitter, dupa ce a castigat pariul facut de cei doi oficiali inainte de dubla intalnire la feminin si masculin de la Soci.
La fel ca in 2010, Obama si Harper au pariat pe victoria echipelor lor si, la Soci ca si la Vancouver, Canada a reusit sa se impuna.
Obama trebuie sa dea o lada de bere pentru medalia de aur a echipei feminine a Canadei, care s-a impus in fata americancelor, scor 3-2, in finala, iar a doua pentru echipa masculina, care a trecut de SUA, scor 1-0, si va juca duminica finala cu Suedia.
"Ce pacat!", a declarat purtatorul de cuvant al Casei Albe, Jay Carney. "Felicitari Canadei", a adaugat acesta.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro