Poli Iași și Sepsi Sfântu Gheorghe au terminat la egalitate, scor 1-1, partida disputată în etapa a 11-a din Liga 1. În urma acestui rezultat, echipa antrenată de Mihai Teja se află pe locul al cincilea (17 puncte), în timp ce formația lui Csaba Laszlo se clasează pe poziția a opta (14 puncte).
Passaglia a deschis scorul pentru gazde în minutul 70, iar Tincu a egalat pentru Sepsi în minutul 80.
Poli Iași nu a mai câștigat din etapa a șasea, când o învingea în deplasare pe FCSB, scor 2-1. Echipa lui Teja a înregistrat trei egaluri (cu Chindia, Hermannstadt și Sepsi) și două înfrângeri (cu Gaz Metan și Viitorul) din acel moment.
Au evoluat echipele:
Poli Iaşi: Târnovanu - Gallego, Frăsinescu, Diallo (Passaglia '46), Radu - Mihalache, Loshaj - Platini, Andrei Cristea (Chelaru '75), Horşia (Bîrnoi '64) - Ad. Bălan. Antrenor: Mihai Teja
Sepsi: Fejer - Kylien, Tincu, Bouhenna, Fl. Ştefan - Velev (Flores '75), Vaşvari, Deaconu - Safranko, Carnat (Andrezly '72/Salli '79), Karanovic. Antrenor: Csaba Laszlo
Cartonaşe galbene: Diallo '34 /Carnat '37
Meciul a fost arbitrat de o brigadă formată din Cătălin Popa (central), Valentin Avram, Vladimir Urzică (asistenţi) şi Adrian Viorel Cojocaru (rezervă). Observatori au fost Marian Dorobanţu şi Marin Petrache.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro