Madison Keys: "Știam că Simona nu va renunţa. Am crezut în mine și am jucat foarte inteligent"

Jucătoarea Madison Keys a declarat, după ce a eliminat-o pe Simona Halep în optimi la Cincinnati, că ştia că românca, fost lider WTA, nu va ceda uşor, scrie News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Cred că am jucat foarte inteligent astăzi. Evident, am avut un prim set foarte bun şi nu cred că ea a jucat cel mai bun tenis al său în primul. În al treilea set am jucat amândouă la un nivel destul de înalt. Cred că pentru prima dată după mult timp nu am încercat să fac prea mult prea curând. Ea a fost numărul 1 dintr-un motiv, a câştigat grand slam-uri dintr-un motiv. Ştiam că nu va renunţa sau ceda. Am crezut în mine şi nu m-am abţinut la lovituri. Cred că am avut vreo două ratări mari, dar în acelaşi timp cred că am făcut şi multe lucruri foarte bune”, a spus Keys, potrivit site-ului WTA.

Simona Halep a fost învinsă de Madison Keys, scor 6-1, 3-6, 7-5, în optimile turneului Premier 5 de la Cincinnati. Pentru prezența în această fază, Simona va primi 30.330 de dolari şi 105 puncte WTA.

Aceasta este prima victorie pentru Madison Keys în fața unei jucătoare de Top 5 după exact un an. În 2018, aceasta o învingea pe Angelique Kerber (de asemenea deținătoare a Wimbledon-ului la acel moment) tot în optimile de la Cincinnati.

Simona Halep a jucat trei finale la Cincinnati: în 2015, 2017 şi 2018 - toate pierdute. Anul trecut, ea a fost întrecută în ultimul act de olandeza Kiki Bertens, scor 2-6, 7-6 (6), 6-2.

Indiferent ce se va mai întâmpla în turneu, Simona Halep va ocupa în continuare locul 4 în clasamentul WTA. Singura jucătoare ce o mai putea depăși pe româncă era Elina Svitolina, însă ucraineanca a fost eliminată și ea în optimi, fiind învinsă de Sofia Kenin, scor 6-3, 7-6(3).

WTA Cincinnati: Simona Halep vs Madison Keys 1-6, 6-3, 5-7 / Înfrângerea contrastelor - Halep, eliminată în optimi

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Bilete la Dinamo - FCSB  „Câinii” au deschis vânzarea pentru  derby-ul din Cupa României : prețuri de la 25 de lei
Liga 1
19:55
Bilete la Dinamo - FCSB „Câinii” au deschis vânzarea pentru derby-ul din Cupa României: prețuri de la 25 de lei
Citește mai mult
Bilete la Dinamo - FCSB  „Câinii” au deschis vânzarea pentru derby-ul din Cupa României : prețuri de la 25 de lei
Profit la derby   Câți bani  a încasat Dinamo după asistența-record cu FCSB: „E foarte important ca suporterii să înțeleagă”
Liga 1
18:45

TOPUL SALARIILOR DIN ARABIA  Au fost publicate  veniturile exorbitante  ale lui Cristiano Ronaldo, Neymar sau Benzema
Campionate
19:58

UN milion de la FRF  FCSB va primi o  sumă importantă  de la Federația Română de Fotbal
Liga 1
17:58

Jandarmeria a cerut abia AZI imaginile!  GOLAZO.ro publică adresa făcută azi de Jandarmerie + Ce facțiune a galeriei lui Dinamo a fost  identificată  de oamenii legii
Liga 1
16:58

Acuzat că l-a scuipat pe Lamela!  Răzvan Lucescu riscă o  suspendare drastică  în scandalul declanșat la meciul cu AEK
Campionate
17:42

Croitoru, contract reziliat!  FC U Craiova și tehnicianul au ajuns la un  acord  pentru încetarea înțelegerii
Liga 2
15:35

Ciolacu, despre Steaua - FCSB  Premierul a vorbit despre  nesfârșitul conflict și  vrea să schimbe legea ! + Mesaj pentru Talpan
Liga 1
15:44
Ciolacu, despre Steaua - FCSB Premierul a vorbit despre nesfârșitul conflict și vrea să schimbe legea! + Mesaj pentru Talpan