Opt cadre medicale au fost acuzate de moartea lui Maradona şi urmează să fie judecate la 4 iunie, dar un raport publicat de un expert legist ar putea relansa ancheta în cazul decesului legendarului fotbalist argentinian, informează Ouest France.
Abuzul de droguri ar putea fi cauza morții lui Diego Maradona
La mai bine de trei ani de la moartea sa, nu există încă prea multe certitudini în legătură cu moartea lui Diego Maradona. Noul raport privind cauzele morţii sale ar putea chiar să pună sub semnul întrebării procedurile penale lansate împotriva celor opt cadre medicale acuzate că au jucat un rol în decesul său.
Mundo Deportivo scrie că un expert medico-legal a efectuat o investigaţie la cererea lui Leopoldo Luque, neurochirurgul lui Pibe de Oro. Scopul acestei a doua expertize a fost acela de a contesta examenul medical efectuat în 2021, care îi considera pe Luque şi pe alţi medici responsabili de moartea fostului jucător.
De la începutul procedurilor judiciare, acuzaţii au negat orice neregulă în tratamentul aplicat lui Maradona, care a murit la doar 60 de ani. Cufundată într-un doliu profund, Argentina a avut nevoie de mai multe săptămâni pentru a-şi reveni după pierderea idolului său.
Suspiciunile s-au înmulţit în urma morţii campionului mondial din 1986, iar cabinetele medicilor şi locuinţele sale au fost percheziţionate de poliţie.
În urma acestor percheziţii, procurorii au decis în cele din urmă să îi acuze pe cei opt profesionişti de omor, iar acum ei riscă între 8 şi 25 de ani de închisoare. Procesul va începe la 4 iunie, scrie News.ro.
Potrivit raportului medicului legist Pablo Ferrari, publicat luni, ritmul cardiac neregulat şi ridicat al lui Maradona ar putea fi de origine naturală sau rezultatul unui factor „extern”. Un drog precum cocaina, de care nativul din Lanus făcuse abuz în trecut, ar fi putut fi, aşadar, cauza.
Procurorii preferă să trateze situaţia cu calm: „Nu există noutăţi în acest caz. Criticile au vizat chiar contraexpertiza, care a fost pregătită în 72 de ore şi se bazează pe o parte minimă a probelor prezentate de apărare”.
Diego Maradona a murit la 60 de ani
Maradona a murit la vârsta de 60 de ani, în urma unei crize cardio-respiratorii, pe 25 noiembrie 2020, pe patul său dintr-o reşedinţă din nordul capitalei Argentinei, în timp ce se recupera după o intervenţie pe creier, pentru îndepărtarea unui cheag de sânge.
Neochirurgul şi medicul de familie Leopoldo Luque şi psihiatra Agustina Cosachov au fost cercetaţi pentru moartea lui Maradona, în calitate de principali responsabili ai sănătăţii fostului campion mondial.
Autopsia fostului campion mondial a determinat că decesul a intervenit ca urmare „a unui edem pulmonar acut secundar şi a unei insuficienţe cardiace cronice exacerbate”. La inimă s-a descoperit că suferea de o cardiomiopatie dilatată.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro