Elena Rybakina - Viktoria Azarenka, meci contând pentru semifinalele turneului WTA 1000 de la Miami (Florida, SUA), este programat, joi, 28 martie, nu înainte de ora 17:00, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 2.
Elena Rybakina, principala favorită rămasă în cursa pentru câştigarea trofeului, şi Viktoria Azarenka, aflată în căutarea gloriei de altădată, se întâlnesc în prima semifinală de la Miami Open.
Elena Rybakina (Kazahstan, 4 WTA), care a avut liber în primul tur, a ajuns în careul de aşi al competiţiei din Florida după ce a trecut în turul al doilea de Clara Tauson (Danemarca, 92 WTA), 3-6, 7-5, 6-4, în turul al treilea de Taylor Townsend (SUA, 72 WTA), 3-6, 7-6, 6-4, în optimile de finală de Madison Keys (SUA, 18 WTA), scor 6-3, 7-5, şi în sferturile de finală de Maria Sakkari (Grecia, 9 WTA), scor 7-5, 6-7, 6-4.
În 2024, sportiva din Kazahstan s-a impus la Abu Dhabi şi a jucat finale la Brisbane şi Doha, iar la precedentul turneu la care a participat, de la Dubai, a abandonat în turul al treilea din cauza unei accidentări (din acest motiv a absentat de la Indian Wells).
Elena Rybakina are în palmares şapte titluri la simplu şi nici măcar unul la dublu în circuitul WTA, iar în cariera sa a câştigat din premii peste 12.500.000 USD (cea mai mare performanţă la un turneu de Grand Slam este victoria de Wimbledon din 2022).
Viktoria Azarenka (Belarus, 32 WTA), care a avut liber în primul tur, s-a calificat în semifinalele de la Miami după ce le-a elimiat pe Peyton Stearns (SUA, 67 WTA), scor 7-5, 3-6, 6-4 în turul al doilea, pe Qinwen Zheng (China, 7 WTA), scor 6-4, 7-5 în turul al treilea, pe Katie Boulter (SUA, 30 WTA), scor 7-5, 6-1 în optimile de finală, şi pe Yulia Putintseva (Kazahstan, 68 WTA), scor 7-6, 1-6, 6-3 în sferturile de finală.
În 2024, sportiva din Belarus a jucat semifinale la Brisbane şi sferturi de finală la Doha, iar la precedentul turneu la care a participat, Indian Wells, a fost eliminată în primul tur.
Viktoria Azarenka are în palmares 21 titluri la simplu şi 10 la dublu în circuitul WTA, iar în cariera sa a câştigat din premii peste 37.000.000 USD (cele mai mari performanţe la turneele de Grand Slam sunt titlurile cucerite la Australian Open în 2012 şi 2013).
Cele două jucătoare de tenis s-au mai întâlnit de trei ori în circuitul WTA, iar Elena Rybakina a câştigat de fiecare dată cu Viktoria Azarenka: 6-3, 6-2 în turul al treilea de la Indian Wells în 2022, 7-6, 6-3 în semifinale la Australian Open în 2023 şi 4-6, 6-2 (abandon) în turul al doilea de la Dubai în 2024.
Superbet oferă cota 1,80 pentru pronosticul Scor Corect 2-0: victorie în două seturi pentru Elena Rybakina în meciul cu Viktoria Azarenka.
Elena Rybakina - Viktoria Azarenka | 2-0 | ||
---|---|---|---|
Cotă | 1,80 |
* cotă valabilă la ora publicării acestui articol
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro