În vârstă de 30 de ani, Mihaela Buzărnescu a reușit duminică să ridice deasupra capului primul său trofeu WTA, după ce a învins-o pe Maria Sakkari în finala de la San Jose (scor 6-1, 6-0). Triumful de la turneul de categorie Premier a adus-o pe Mihaela pe locul 20 în ierarhia mondială, românca declarând că este dispusă să creadă în orice. "Poate lumea mă va privi într-un mod diferit acum, dar nu vreau să schimb nimic", a spus Buzărnescu.
"Am reuşit să las deoparte toate emoţiile, să-mi păstrez concentrarea şi să consider meciul că fiind unul normal, nu o finală. Chiar după primul set, m-am gândit că ar putea reveni, aşa că nu a fost uşor. După 3-0, m-am gândit că aş putea cu adevărat câştiga meciul. Am încercat să mă concentrez pe jocul meu şi nu asupra modului în care reacţionează ea. Am văzut că jucam bine, făcând puncte şi returnând fiecare minge.
Acum, cred în orice. Am început să cred că aş putea juca bine când m-am calificat pentru US Open, anul trecut. Totul a fost din bine în mai bine pentru mine. Voi încerca să mă concentrez la fiecare turneu, la fiecare meci, cum am făcut înainte. Poate lumea mă va privi într-un mod diferit acum, dar nu vreau să schimb nimic, doar să mă gândesc la momentele bune şi să joc", a declarat Buzărnescu, după finala de la San Jose.
Ce a spus Maria Sakkari:
"Nu a fost ușor. M-am trezit și încă eram obosită după jocul din semifinale... Dar ea a fost foarte bună azi. Nu m-am mișcat prea bine, nu a fost ușor după două meciuri lungi și după două zile intense", a declarat Maria Sakkari, potrivit WTA.
"Am câștigat încredere și experiență, așa că a fost o săptămână grozavă pentru mine. Cred că voi fi mult mai pregătită la următoarea finală. Cred că ea a fost foarte solidă de la început până la sfârșit. A servit inteligent. Și a putut să facă tot ce și-a dorit. A profitat de oportunitate, iar eu am simțit că nu am soluții", a mai spus jucătoarea din Grecia.
După două finale disputate în acest an şi pierdute la Hobart şi Praga, Mihaela Buzărnescu s-a impus în ultimul act de la San Jose (turneu de categorie "Premier"), scor 6-1, 6-0 cu Maria Sakkari.
Potrivit WTA, în urmă cu exact 12 luni, Mihaela Buzarnescu se afla pe locul 142 în ierarhia mondială. Începând de astăzi, românca ocupă locul 20, cea mai bună clasare din carieră.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro