Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan, a verificat, miercuri, stadiul lucrărilor la stadionul Ghencea, și a spus că arena va fi predată în luna septembrie, transmite Mediafax.
Arena este realizată prin Compania Națională de Investiții și va fi predată în luna septembrie.
„Stadionul Ghencea va fi, în curând, gata! Am discutat cu reprezentantul firmei de construcții și cei de la CNI, iar în septembrie, arena va fi predată. Până atunci, se montează gazonul și se fac lucrări interioare, iar totul arată foarte bine”, spus ministrul Ion Ștefan.
În prezent, lucrările sunt realizate în proporție de aproximativ 90%, gazonul este montat în proporție de 50% și urmează ca, săptămâna viitoare, să fie finalizată montarea lui, după care urmează testarea în vederea ranforsării sintetice a gazonului.
De asemenea, se lucrează la finisajele interioare și la amenajările exterioare.
Instalația de nocturnă și de sonorizare sunt funcționale, probele fiind făcute încă de la sfârșitul săptămânii trecute, iar în prezent se lucrează la reglajele pentru instalația de nocturnă.
În perioada următoare, trebuie finalizate lucrările la utilități, care revin în sarcina beneficiarului CSA Steaua.
Astfel, la sfârșitul lunii septembrie, ar putea fi demarate procedurile în vederea recepționării și predării obiectivului de investiții, potrivit MLPDA.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro