​OFICIAL Simona Halep s-a retras de la Miami Open: "Sunt supărată că nu pot continua"

Simona Halep (3 WTA și favorită 3) s-a retras de la Miami Open, turneu de categoria WTA 1000, cu puțin timp înaintea partidei din turul trei cu Anastasija Sevastova (Letonia, 57 WTA).

Simona HalepFoto: MATTHEW STOCKMAN / Getty images / Profimedia

Simona a cerut un timeout medical în timpul meciului cu Caroline Garcia acuzând probleme la umărul drept. Accidentarea se pare că a recidivat la antrenamentul de sâmbătă și românca a hotărât să se retragă atât din proba de simplu (era calificată în turul trei), cât și din proba de dublu (făcea echipă cu Angelique Kerber - au trecut în primul tur de principalele favorite).

"Îmi pare rău că trebuie să mă retrag atât de la simplu, cât și din proba de dublu a Miami Open, dar nu pot juca din cauza accidentării. Sunt supărată că nu pot continua. Am vrut să vin aici și să dau totul pe teren, să joc multe meciuri, dar din păcate nu am reușit. Sper că la anul mă voi întoarce aici sănătoasă.

Vrea să le mulțumesc din suflet organizatorilor de la Miami Open, dar și celor de la WTA pentru eforturile pe care le-au depus la acest eveniment grozav. Ne-au făcut să ne simțim în siguranță", a fost anunțul Simonei Halep.

I'm very sorry I have to pull out of singles and doubles at the Miami Open, but my injury doesn’t let me play here as I...

Posted by Simona Halep on Saturday, March 27, 2021

Turneul de la Miami (23 martie - 3 aprilie) face parte din categoria WTA 1000 și are premii totale în valoare de $3.260.190. Competiția se dispută pe hard, iar la start pe tabloul principal sunt 128 de jucătoare. Ultima campioană este Ashleigh Barty (2019), în timp ce Simona Halep a ajuns până în faza semifinalelor (5-7, 1-6 contra Karolinei Pliskova).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Dănciulescu iese la atac   Fostul mare jucător de la Dinamo  critică investitorii  ce așteaptă finalizarea noului stadion: „Să nu-i mai văd p-ăștia, pe toți milogii”
Liga 1
13.11

Citește mai mult

VIDEO ȘOCANT  Arbitrul din Premier League care l-a jignit pe Klopp,  David Coote , filmat în timp ce priza o pudră albă
Campionate
13.11
VIDEO ȘOCANT Arbitrul din Premier League care l-a jignit pe Klopp, David Coote, filmat în timp ce priza o pudră albă
Citește mai mult
VIDEO ȘOCANT  Arbitrul din Premier League care l-a jignit pe Klopp, David Coote , filmat în timp ce priza o pudră albă
Convins cu bani  Dănuț Lupu, despre cum a fost adus  David Popovici de la Steaua la Dinamo : „Am vorbit personal, avea salariu foarte mic acolo. I-am dat 4.000€”
Înot
13.11
Convins cu bani Dănuț Lupu, despre cum a fost adus David Popovici de la Steaua la Dinamo: „Am vorbit personal, avea salariu foarte mic acolo. I-am dat 4.000€”
Citește mai mult
Convins cu bani  Dănuț Lupu, despre cum a fost adus  David Popovici de la Steaua la Dinamo : „Am vorbit personal, avea salariu foarte mic acolo. I-am dat 4.000€”
„Lumea râde cu lacrimi”  Grădinescu, despre posibilul proces cu Steaua: „N-ai cum  să ștergi istoria  pentru că vrea cineva dintr-o cazarmă”
Liga 2

Falimentul bate la ușă   Mai multe formații din  Liga 2  ar putea dispărea curând: „Autoritățile locale își retrag sprijinul”

ROMÂNIA - KOSOVO    Golgeterul Ligii 1, Astrit Selmani : „Favoritul meu e Marius Marin”. De cine ar trebui să se teamă România + 3 dinamoviști pe care i-a remarcat
Nationala
13.11
ROMÂNIA - KOSOVO Golgeterul Ligii 1, Astrit Selmani: „Favoritul meu e Marius Marin”. De cine ar trebui să se teamă România + 3 dinamoviști pe care i-a remarcat
Citește mai mult
ROMÂNIA - KOSOVO  Golgeterul Ligii 1, Astrit Selmani : „Favoritul meu e Marius Marin”. De cine ar trebui să se teamă România + 3 dinamoviști pe care i-a remarcat
Rapid a stabilit prioritățile   Viorel Moldovan : „Începem cu Ciobotariu, ajungem și la Drăguș” » Conducerea lui Sepsi s-a inflamat
Liga 1
13.11
Rapid a stabilit prioritățile Viorel Moldovan: „Începem cu Ciobotariu, ajungem și la Drăguș” » Conducerea lui Sepsi s-a inflamat
Citește mai mult
Rapid a stabilit prioritățile  Viorel Moldovan : „Începem cu Ciobotariu, ajungem și la Drăguș” » Conducerea lui Sepsi s-a inflamat
Se anunță show   LPF a comunicat  programul etapelor #18 și #19 din Liga 1  » Când se joacă cele mai tari dueluri