Petra Kvitova (11 WTA) a declarat, vineri, in prima conferinta de presa sustinuta dupa ce a fost atacata si ranita de un hot in propria casa, ca isi doreste sa revina in competitii. Jucatoarea din Cehia a precizat ca joi si-a putut misca degetele de la mana stanga, acesta fiind pentru ea cel mai frumos cadou de Craciun, relateaza Reuters, citat de News.ro.
"Nu am alta optiune decat sa privesc inainte, nu in urma, pentru a vedea cum vor decurge lucrurile. Pentru mine nu conteaza prea mult cat va dura (pana la revenire), ca vor fi trei luni, sase luni, un an sau indiferent cat. Dar cu siguranta vreau sa revin si voi face totul pentru asta", a spus Kvitova.
Petra Kvitova a precizat ca joi si-a putut misca degetele operate, "cel mai frumos cadou de Craciun".
Kvitova, dubla castigatoare a turneului de la Wimbledon, a fost atacata, marti dimineata, in propria locuinta de un hot, care a ranit-o la mana cu un cutit. Atacul a avut loc in jurul orei locale 08.20, in apartamentul sportivei din apropierea centrului orasului Prostejov. Atacatorul a ranit-o pe Kvitova la mana stanga, mana cu care ea tine racheta de tenis.
Potrivit presei locale, agresorul s-ar fi prezentat drept angajat al unei companii de electricitate si ar fi intrat in apartamentul sportivei spunand ca doreste sa citesca indexul contorului.
Agresorul a reusit sa fuga. Politia a facut publice semnalmentele lui: o persoana slaba, inalta de aproximativ 1,8 metri inaltime, cu ochi caprui si in varsta de circa 35 de ani.
Potrivit presei internationale, Petra Kvitova ar urma sa lipseasca din competitii aproximativ sase luni.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro