Sfera Lazar s-a nascut pe 29 aprilie 1909 in comuna banateana Sanmihai. Fotbalist, antrenor si economist a jucat, pe rand, la Politehnica Timisoara (1923-1929), Romania-Cluj (1929-1931), Universitatea Cluj (1931-1934) si Venus Bucuresti (1934-1941), echipa alaturi de care a cunoscut cele mai mari bucurii si a castigat trei titluri de campion. Aici, dar si la Nationala, a alcatuit unul din cele mai celebre cupluri de fundasi cu Ghita Albu.
Gazeta Sporturilor, iulie 1941: "Am promis o veste intristatoare. Pentru noi ca si pentru sportul romanesc. Lazar Sfera s-a retras din fotbal (...) Cu plecarea lui Lazar Sfera, tribunele, altadata framantate de entuziasm, raman fara copilul alintat al aplauzelor. El intra in galeria marilor jucatori ai fotbalului romanesc". In spatele acestui anunt statea o uriasa drama familiala si o poveste de iubire parinteasca care nu a cunoscut timp si distante.
Ca jucator a reprezentat tipul fundasului ideal din vremea sa, avand o tehnica sobra, sustinuta de o excelenta conditie fizica si morala
Mihai Ionescu
Redam evenimentul asa cum a fost povestit el de Sfera la batranete si citat de Mihai Ionescu in cartea "Confidente la marginea gazonului" (cartea este si sursa foto):
"Eram cu echipa Venus la Belgrad, unde jucam un meci cu campioana Iugoslaviei, Beogradski. Asta se intampla in ziua de duminica 24 mai 1941. La ora 16 incepea jocul. In momentul cand sa intru pe teren mi-a venit, asa deodata, sa plang. Pana atunci avusesem o stare de neliniste, nu prea mancasem nimic la pranz, eram nervos, eu care intotdeauna transmiteam echipei o stare de liniste, de calm. Coechipierii mei m-au intrebat, mirati, de ce plang. Le-am raspuns ca asa mi-a venit.
Apoi a inceput meciul. Eu am jucat foarte slab, de nerecunoscut. Am pierdut cu 3-0. Dupa joc a urmat obisnuitul banchet. Eu nu m-am dus. Am ramas in camera de hotel. Nu am mancat seara si nici noaptea nu am dormit. A doua zi, luni, am plecat cu trenul spre tara. Am ajuns la Bucuresti marti dupa-amiaza.
In Gara de Nord ma astepta sotia. Era in doliu. Cand m-a vazut a inceput sa planga. Am intrebat-o cu glas sugrumat ce face Irina, fetita noastra. In loc de raspuns, sotia mea a izbucnit si mai tare in plans. Irina murise duminica la ora 16!
Nimeni nu a putut sti de ce. Fara sa fie bolnava, fara sa fi avut ceva. Si mai trist a fost insa ca n-am mai putut-o vedea pe Irina nici macar moarta. O si incinerase.
In acel moment m-am si hotarat sa renunt la fotbal. De atunci n-am mai calcat la stadion la antrenament. Aproape ca nici nu am mai iesit din casa. O singura exceptie am facut. Pe data de 1 iunie era meciul cu Germania, la Bucuresti. Am cedat rugamintilor de a nu parasi, in calitate de capitan al echipei nationale, coechipierii si am mai aparut, pentru ultima oara, pe teren"
vezi profilul lui Lazar Sfera pe romaniansoccer.ro
pentru povesti frumoase din fotbal va recomandam si site-ul lui Daniel Nazare și Marius Mitran Fara blaturi. Povesti adevarate
Rapid Bucuresti si Venus Bucuresti (sursa foto: colaj youtube.com)
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro