Seful Federatiei Romane de Fotbal, Razvan Burleanu, a renuntat la una dintre bazele sportive de minifotbal despre al caror mecanism de concesionare si construire RISE Project a publicat o ancheta in luna februarie. Este vorba de o baza de minifotbal care ar fi urmat sa fie amenajata intr-un parc public din Ploiesti. Lucrarile de construire nu fusesera deocamdata incepute, proiectul aflandu-se in faza de autorizare.
Stirea despre faptul ca Burleanu si-a abandonat investitia din Ploiesti a fost publicata de "Gazeta sporturilor", acum doua zile. Atunci, GSP l-a citat pe primarul din Ploiesti, Iulian Badescu, care explica sistarea proiectului in felul urmator: "A solicitat (n.r. - Razvan Burleanu) autorizatia de construire dupa expirarea termenului legal".
"Termenul legal" la care face referire primarul din Ploiesti era de un an. Prin contractul de concesiune incheiat intre firma lui Burleanu, Lider Sport, si Primaria Ploiesti, societatea sefului FRF era obligata sa obtina autorizatia de construire in maximum un an de la data incheierii contractului. Adica pana pe 17 iulie 2014.
Nu a cerut autorizatie de construire
Explicatia oferita de primarul din Ploiesti - intervievat de GSP - difera, insa, de cea a presedintelui FRF. Intrebat de RISE Project de ce nu a mai dus la indeplinire investitia de la Ploiesti, Burleanu a spus: "Motivul este legat de reactia comunitatii locale care s-a pozitionat impotriva acestui proiect. Mentionez ca mi-am asumat pierderea sumei de bani aferente intregii documentatii".
Cu alte cuvinte, Razvan Burleanu nu a solicitat autorizatia de construire prea tarziu - cum sustine primarul Badescu, in GSP - ci nu a mai solicitat autorizatia de construire deloc.
O investitie de 400.000 de Euro
RISE Project s-a intalnit cu Razvan Burleanu anul trecut, la sfarsitul lunii noiembrie, atunci cand acesta tocmai isi lansase candidatura pentru functia de presedinte al Federatiei Romane de Fotbal.
La vremea aceea, Burleanu declara ca intentioneaza sa investeasca 400.000 de Euro in viitoarea baza de minifotbal de la Ploiesti. Planurile sale de prezidentiabil FRF - sau chiar de viitor presedinte al Federatiei Romane de Fotbal - nu le excludeau pe cele de patron de baze de minifotbal.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro