Eșecul suferit de Poli Iași în fața celor de la FC Botoșani (2-1) i-a supărat pe cei din conducere, iar Leo Grozavu a fost demis la finalul jocului. Ieșenii s-au mișcat însă rapid și i-au găsit un înlocuitor.
Tony, fostul jucător de la CFR Cluj, va prelua Poli Iași - Cornel Șfaițer a confirmat mutarea
Poli Iași este pe loc de baraj după două etape de play-out, dar nu a câștigat niciun meci din cele două.
Lipsa de rezultate a dus la despărțirea de Leo Grozavu, iar conducerea clubului din Copou a trebuit să se miște rapid pentru a putea pregăti următorul meci din play-out.
Potrivit GSP, Cornel Șfaițer, președintele Consiliului Director al Politehnicii, a confirmat că Tony, fostul jucător al celor de la CFR Cluj, va pregăti echipa.
„A trebuit să ne mișcăm rapid pentru a scoate echipa din criză. Nu aveam timp să stăm după vreun antrenor, indiferent de cota lui. Noul tehnician trebuie să aibă timp să pregătească meciul cu FC U Craiova 1948, pe care trebuie să-l câștigăm. Din multitudinea de propuneri care au venit pe adresa noastră ne-am decis asupra lui Tony.
În ultimii ani am primit numeroase referințe pozitive despre cum lucrează. Are același spirit de luptător pe care-l etala ca jucător, este foarte preocupat de a se perfecționa, are licența PRO, a învățat de la nume mari ale fotbalului portughez, cu care e prieten.
A contat enorm și faptul că vorbește româna și alte limbi de circulație internațională, precum și faptul că a urmărit mereu campionatul nostru, fiind la curent cu tot ce se întâmplă. Eu am încredere că Tony va fi un De Zerbi de România!”
7 trofee a cucerit portughezul cu CFR Cluj, două campionate, trei cupe ale României și două Supercupe.
După ce a abandonat cariera de jucător, Tony, care are licența PRO, a lucrat în eșaloanele doi și trei din Portugalia.
El a fost aproape de a prelua FCSB și a recunoscut că a mai negociat și cu alte echipe din România în trecut.
SuperLiga, clasament play-out
1. Universitatea Cluj 25p
2. UTA Arad 24p
3. Oțelul Galați 23p
4. FC Hermannstadt 23p
5. Petrolul Ploiești 21p (-1 meci)
6. FC Voluntari 17p
3. Oțelul Galați 23p
4. FC Hermannstadt 23p
5. Petrolul Ploiești 21p (-1 meci)
6. FC Voluntari 17p
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro