Presedintele UEFA, Aleksander Ceferin, este de parere ca ar fi prematura introducerea arbitrajului video la Campionatul Mondial din 2018, competitie gazduita de Rusia. "Arbitrul trebuie sa ramana judecator in teren", a afirmat slovenul, intr-un interviu pentru cotidianul italian La Repubblica, conform Le Figaro.
"Este prea devreme. In privinta acestui subiect sunt un conservator. Arbitrul trebuie sa ramana judecator in teren, in caz contrar fiind un robot cel care ia deciziile", a declarat Ceferin, pentru cotidianul La Repubblica.
International Football Association Board (IFAB), organismul care garanteaza legile jocului de fotbal, urmeaza sa ia in luna martie o decizie in privinta autorizarii sistemului de arbitraj video (VAR). Sistemul a fost deja testat in mai multe competitii organizate de FIFA si este utilizat in campionatele Italiei si Germaniei.
Nationalele calificate la Mondialul din Rusia:
Rusia - echipa gazda, calificata din oficiu
Africa (5): Nigeria, Egipt, Senegal, Maroc, Tunisia
America de Sud (5): Brazilia, Uruguay, Argentina, Columbia, Peru
Asia (4): Iran, Japonia, Coreea de Sud, Arabia Saudita, Australia (participa in preliminariile asiatice)
Concacaf (3): Mexic, Costa Rica, Panama
Europa (13): Germania, Anglia, Belgia, Spania, Polonia, Islanda, Serbia, Franta, Portugalia, Elvetia, Croatia, Suedia si Danemarca.
Campionatul Mondial de fotbal se va disputa in perioada 14 iunie - 15 iulie 2018.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro