Liderul Ligue 1, Paris Saint Germain, a pierdut meciul din deplasarea de la Rennes, scor 1-0, în etapa a 19-a a campionatului Franței.
Rennes – PSG 1-0
După ce în urmă cu două runde pierduseră în fața lui Lens, parizienii au făcut un nou pas greșit în Ligue 1.
Cu Messi și Neymar titulari în atac, formația antrenată de Christophe Galtier s-a văzut învinsă de Rennes, prin golul marcat de Hamari Traore în minutul 65, cu un șut din interiorul careului, din pasa lui Adrien Truffert.
PSG rămâne lider cu 47 de puncte după 19 etape, dar ocupanta locului secund, Lens, s-a apropiat la doar 3 puncte.
În etapa cu numărul 20 parizienii vor juca pe teren propriu împotriva celor de la Reims.
⌛️ End of the match, the Parisians lose to Rennes. #SRFCPSG I 1-0pic.twitter.com/tFj1f6WY1I
— Paris Saint-Germain (@PSG_English) January 15, 2023
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro