River Plate a câştigat "superclasico" din finala Copei Libertadores. "Milionarii" s-au impus cu scorul de 3-1 (0-1, 1-1), după prelungiri, în manşa retur a finalei, disputată la Madrid, după ce în tur scorul, pe terenul "genovezilor", a fost egal, 2-2. În această competiţie nu contează golurile marcate în deplasare, în caz de egalitate. Pentru River, acesta este al patrulea trofeu, primul din 2015. Ei au mai câştigat Copa Libertadores în 1986 şi 1996. Boca rămâne cu şase trofee, ultimul în 2007, conform News.ro.
Au marcat: Pratto '68, Quintero '109, Martinez 120+2 / Benedetto '44. Din minutul 92, Boca a jucat în inferioritate, după eliminarea lui Barrios.
Spectacol, tribune arhipline, goluri frumoase, tensiune, vedete ale fotbalului internaţional pe stadion, decizii controversate ale centralului uruguayan Andres Cunha, prelungiri, toate acestea au fost, duminică, pe Santiago Bernabeu, în sărbătoarea fotbalului sud-american, mutată la Madrid, din cauza incidentelor de la Buneos Aires.
În minutul 44, Dario Benedetto a marcat în urma unui contraatac simplu şi eficient, din puţine pase. River a pierdut mingea într-o acţiune periculoasă în careul advers, balonul a ajuns la Nandez, care i-a pasat extraordinar lui Benedetto, iar atacantul a depăşit un adversar şi l-a învins apoi pe portarul Armani.
River a egalat în minutul 68, după o frumoasă acţiune colectivă, finalizată cu un şut plasat, de la aproximativ 11 metri, de Lucas Pratto.
După rezultatul de 1-1, înregistrat în primele 90 de minute, au urmat prelungirile. Columbianul Wilmar Barrios de la Boca a încasat al doilea cartonaş galben, în minutul 92, şi a fost eliminat.
Elevii antrenaţi de Marcelo Gallardo au presat şi a reuşit golul al doilea, în minutul 109, când un alt columbian, Juan Quintero, intrat în minutul 58, a prins o "torpilă" de la 17 metri, mingea lovind bara şi intrând apoi în poartă.
Boca a atacat şi cu portarul Andrada, dar jucătorii pregătiţi de Guillermo Barros Schelotto nu au reuşit egalarea, deşi Leonardo Jara a nimerit bara, în minutul 120.
Mai mult, Gonzalo Martinez a penalizat transformarea în atacant a portarului Andrada şi a marcat pe un contraatac, singur cu poarta goală, în minutul 120+2.
Numeroase vedete din LaLiga, dar şi din alte campionate europene s-au aflat în tribune, între care Lionel Messi, Diego Simeone, Santiago Solari, Gerard Pique, Sergio Busquets, Jordi Alba, Antoine Griezmann, James Rodriguez, Paulo Dybala, Giorgio Chiellini şi Leonardo Bonucci.
Manşa retur a Copei Libertadores trebuia să se desfăşoare, la 24 noiembrie, pe stadionul echipei River, dar a fost amânată după ce, în drum spre stadion, autocarul echipei Boca Juniors a fost atacat cu pietre şi cu gaze lacrimogene. Unii jucători au fost răniţi de geamul spart sau afectaţi de gazul inhalat. De asemenea, în afara stadionului au avut loc şi confruntări între suporteri şi forţele de ordine.
În prima manşă a finalei Copa Libertadores, disputată la 11 noiembrie, pe stadionul La Bombonera, Boca Juniors a remizat cu River Plate, scor 2-2.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro