Preşedintele Federaţiei Franceze de Tenis, Bernard Giudicelli, a anunţat, luni, că ediţia din 2020 a turneului de Grand Slam, din perioada 21 septembrie - 11 octombrie, nu se va desfăşura fără spectatori, informează News.ro.
"Roland-Garros va fi primul turneu care are privilegiul de a primi spectatori. Numărul acestora va fi redus pentru a permite ca turneul să fie organizat în condiţii de siguranţă", a declarat Giudicelli.
Arena Roland Garros are 12 hectare şi trei terenuri principale. Aceste spaţii au fost divizate în trei subspaţii independente unele de altele. Pentru fiecare dintre aceste trei terenuri, publicul va intra şi ieşi prin porţi de acces dedicate fiecărui spaţiu, fără a putea trece de la unul la altul. Vor exista maxim 5.000 de bilete pentru terenul Philippe-Chatier şi anexele sale, tot 5.000 pentru arena Suzanne-Lenglen şi terenurile anexe şi 1.500 pentru zona de teren Simonne-Mathieu.
Guy Forget a precizat că toţi jucătorii participanţi la turneul francez vor fi testaţi încă de la sosirea la Paris, apoi după 72 de ore şi apoi la fiecare cinci zile. "Două hoteluri vor fi rezervate aproape în exclusivitate şi toţi jucătorii vor trebui să stea acolo obligatoriu. Jucătorii vor avea acces la teren doar în ziua meciurilor", a spus Forget, directorul turneului.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro