Jucatoarea americana de tenis Serena Williams, liderul ierarhiei mondiale, s-a calificat in finala la Roland Garros, dupa ce a invins-o, joi, cu scorul de 4-6, 6-3, 6-0, pe Timea Bacsinszky (Elvetia), cap de serie numarul 23 si locul 24 WTA, in semifinalele competitiei.
Williams s-a impus dupa o ora si 54 de minute, informeaza Mediafax.
In finala, Serena Williams o va intalni pe Lucie Safarova, cap de serie numarul 13 si locul 13 WTA, care a trecut, cu scorul de 7-5, 7-5, de Ana Ivanovici, a saptea favorita a competitiei si pozitia a saptea in clasamentul mondial.
Williams, in varsta de 33 de ani, are in palmares 19 titluri de Grand Slam, dintre care doua la Roland Garros, in 2002 si 2013.
Serena Williams si Lucie Safarova (28 de ani), aflata in premiera intr-o finala de Grand Slam, s-au intalnit de opt ori in cariera, de fiecare data impunandu-se americanca.
Jucatoarea ceha de tenis Lucie Safarova, cap de serie numarul 13 si locul 13 WTA, s-a calificat in finala la Roland Garros, dupa ce a invins-o, cu scorul de 7-5, 7-5, pe Ana Ivanovic, a saptea favorita a competitiei si pozitia a saptea in clasamentul mondial, in semifinalele competitiei. Safarova s-a impus dupa o ora si 52 de minute, informeaza Mediafax.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro