România va organiza Euro U19 în 2021 - Bucureşti, Ploieşti şi Voluntari, orașele gazdă

România va organiza Euro U19 în 2021 - Bucureşti, Ploieşti şi Voluntari, orașele gazdă

​Federaţia Română de Fotbal a obţinut organizarea Campionatului European de juniori din 2021, care va fi organizat în trei oraşe: Bucureşti, Ploieşti şi Voluntari, informează frf.ro.

Stadionul Ilie OanaFoto: frf.ro

Turneul final Euro U19 din 2021 va fi găzduit de România în luna iulie şi va reuni 8 echipe, urmând să se dispute un total de 15 partide. Reprezentativa tricoloră U19 va fi calificată direct, din postura de gazdă.

Patru stadioane din Bucureşti, Ploieşti şi Voluntari au fost nominalizate de FRF în dosarul câştigător de candidatură. UEFA va confirma arenele în urma vizitei de lucru pe care o vor face reprezentanţii forului continental până la finele acestui an.

Cele patru stadioane sunt următoarele:

Stadionul “Ilie Oană” – Ploieşti (15.073 locuri);

Stadionul “Giuleşti” – Bucureşti (14.047 locuri);

Stadionul “Arcul de Triumf” – Bucureşti (8.155 locuri);

Stadionul “Anghel Iordănescu” – Voluntari (4.518 locuri).

Dosarul FRF a fost selectat câştigător la categoria competiţiilor de juniori la care s-a aplicat, Euro U19 din 2022 urmând a fi găzduit de Slovacia, iar Euro U17 de către Cipru (ediţia 2021) şi Israel (ediţia 2022). Lista celorlalte federaţii care şi-au manifestat intenţia de a găzdui turnee finale de juniori şi junioare: Belgia, Danemarca, Germania, Ungaria, Norvegia, Portuglia, Rusia, Albania, Spania şi Andorra (candidatură comună).

La Euro U19 au jucat de-a lungul anilor fotbalişti precum Paul Scholes, Gary Neville, Thierry Henry, David Trezeguet, Gianluigi Buffon, Francesco Totti, Andrea Pirlo, Kylian Mbappe, Sergio Ramos sau Gerard Pique.

Competiţia UEFA este continuatoarea Turneului de Juniori FIFA care a debutat în 1948 şi a fost preluat de forul continental european din 1955. Din 1980, a fost dedicat categoriei de vârstă U18, iar din 2002, dedicat categoriei U19. În istoria formatului actual, România a găzduit acest turneu şi în 2011.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

CONFLICT LA CFR    VIDEO  Moment tensionat între Dan Petrescu și Louis Munteanu 
Liga 1
19.10
CONFLICT LA CFR VIDEO Moment tensionat între Dan Petrescu și Louis Munteanu
Citește mai mult
CONFLICT LA CFR  VIDEO Moment tensionat între Dan Petrescu și Louis Munteanu 
Drama unui superjucător  Căpitanul lui Chelsea  a pierdut 680 de zile și 129 de meciuri  din cauza accidentărilor
Campionate

Tony Da Silva uimește  Discurs surprinzător, după imaginile șocante oferite de Pancu:  „Sunt mândru  de ce a făcut”
Nationala

Nadal, învins de Djokovic Nole, victorie în  ultimul episod  al unei rivalități istorice » Rafa, în multe momente la nivelul sârbului
Tenis
19.10
Nadal, învins de DjokovicNole, victorie în ultimul episod al unei rivalități istorice » Rafa, în multe momente la nivelul sârbului
Citește mai mult
Nadal, învins de Djokovic Nole, victorie în ultimul episod al unei rivalități istorice » Rafa, în multe momente la nivelul sârbului
Dawa în Premier League?    Charalambous  nu se opune: „Ar fi bine pentru toată lumea”
Liga 1
19.10
Dawa în Premier League? Charalambous nu se opune: „Ar fi bine pentru toată lumea”
Citește mai mult
Dawa în Premier League?  Charalambous nu se opune: „Ar fi bine pentru toată lumea”
Rednic, supărat  „Puriul” știe care au fost punctele slabe ale arădenilor: „Noi le-am dat posibilitatea” + A criticat  camera VAR : „Poate au ieșit la o țigară”
Liga 1
19.10
Rednic, supărat „Puriul” știe care au fost punctele slabe ale arădenilor: „Noi le-am dat posibilitatea” + A criticat camera VAR: „Poate au ieșit la o țigară”
Citește mai mult
Rednic, supărat  „Puriul” știe care au fost punctele slabe ale arădenilor: „Noi le-am dat posibilitatea” + A criticat camera VAR : „Poate au ieșit la o țigară”
Man și Mihăilă  „Săgețile Parmei”, note diferite după egalul de la Como: „Unul și-a dorit, altul  nu a adus nimic echipei”
Stranieri

Măldărășanu, ca și demis  Patronul Claudiu Rotar: „Cu Buzăul,  era să scap telefonul din mână ”. Care este clauza despărțirii
Liga 1
19.10
Măldărășanu, ca și demis Patronul Claudiu Rotar: „Cu Buzăul, era să scap telefonul din mână”. Care este clauza despărțirii
Citește mai mult
Măldărășanu, ca și demis  Patronul Claudiu Rotar: „Cu Buzăul, era să scap telefonul din mână ”. Care este clauza despărțirii