Serena Williams, despre perioada dificilă pe care o traversează: "Am simţit că nu sunt o mamă bună"

Serena Williams, despre perioada dificilă pe care o traversează: "Am simţit că nu sunt o mamă bună"

După finala de la Wimbledon, Serena Williams a suferit o înfrângere drastică în primul tur de la San Jose (1-6, 0-6 cu Johanna Konta), apoi anunțându-și retragerea și de la Rogers Cup. Americanca a transmis, într-un mesaj postat pe contul personal de Instagram, că săptămâna trecută a fost nevoită să facă față unor evenimente personale dificile, simțind în același timp că nu este o mamă bună.

Serena WilliamsFoto: wimbledon.com

"Săptămâna trecută nu a fost uşoară pentru mine. Nu doar pentru că a trebuit să fac faţă unor evenimente personale dificile, dar am avut şi o proastă dispoziţie. Mai mult, am simţit că nu sunt o mamă bună", a declarat Serena Williams, pe contul său de Instagram.

"Am citit în mai multe articole că emoţiile post-natale ar putea dura până la trei ani dacă nu faci nimic în acest sens. Dar eu prefer comunicarea. Să vorbesc cu mama mea, cu surorile mele, prietenii mei, care m-au ajutat să înţeleg că ceea ce am resimţit este absolut normal. Este perfect normal să mă simt ca şi cum nu aş face suficient pentru copilul meu", a adăugat americanca.

"Toţi am trecut prin asta. Muncesc mult, mă antrenez şi încerc să devin cea mai bună sportivă. Cu toate acestea, deși am fost cu ea în fiecare zi din viața ei, nu sunt prezenta atât de mult cât mi-aş dori. Multe dintre voi (mamele) treceti prin asta. Fie că stați acasa sau că lucrați, să găseşti acel echilibru cu copiii este o adevărată artă. Voi sunteţi nişte eroine!", a scris Serena, concluzionând: "Eu sunt aici pentru a vă spune: dacă aveţi o săptămână sau o zi dificilă, este normal, pentru că şi eu am!!! Dar există întotdeauna o nouă zi!".

Serena Williams ar fi trebuit să participe în această săptămână la "Rogers Cup", turneu din categoria "Premier 5" care se dispută la Montreal, însă și-a anunțat retragerea în ultimul moment, invocând motive personale.

Săptămâna trecută, Serena a părăsit turneul de la San Jose încă din primul tur, după o victorie categorică a britanicei Johanna Konta, scor 6-1, 6-0. Înaintea acestui eșec, americanca disputase finala turneului de Grand Slam de la Wimbledon (a fost învinsă de Angelique Kerber, scor 6-3, 6-3).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

„Csikszereda nu e Steaua”  CNA ironizează clubul Armatei, roș-albaștrii reacționează: „Lipsă totală de respect. Am fost siguri că  a fost spart contul ”
Liga 2
10.10
„Csikszereda nu e Steaua” CNA ironizează clubul Armatei, roș-albaștrii reacționează: „Lipsă totală de respect. Am fost siguri că a fost spart contul
Citește mai mult
„Csikszereda nu e Steaua”  CNA ironizează clubul Armatei, roș-albaștrii reacționează: „Lipsă totală de respect. Am fost siguri că a fost spart contul ”
Dinamo - FCSB bate recordul!  Derby-ul va stabili  cea mai mare asistență  la un meci din actualul campionat și va devansa duelul Craiova - Rapid 
Liga 1

Victorie pentru Gabriela Szabo   A câștigat procesul  cu Nicușor Dan, după ce a fost demisă din funcția de director al CSM București
Handbal

„Ce carieră, Rafa!”   Curg mesajele pentru  Rafael Nadal , după ce spaniolul și-a anunțat retragerea din tenis. Federer, cuvinte emoționante
Tenis
10.10
„Ce carieră, Rafa!” Curg mesajele pentru Rafael Nadal, după ce spaniolul și-a anunțat retragerea din tenis. Federer, cuvinte emoționante
Citește mai mult
„Ce carieră, Rafa!”   Curg mesajele pentru Rafael Nadal , după ce spaniolul și-a anunțat retragerea din tenis. Federer, cuvinte emoționante
Cum arată Camp Nou   Barcelona  a publicat imagini cu stadiul lucrărilor la noua arenă
Campionate
10.10
Cum arată Camp Nou Barcelona a publicat imagini cu stadiul lucrărilor la noua arenă
Citește mai mult
Cum arată Camp Nou  Barcelona a publicat imagini cu stadiul lucrărilor la noua arenă
Spectacol marca Șumudică  Mesajul tehnicianului, după  decizia FIFA  în cazul Boupendza: „My friend! Khalas!”
Liga 1
10.10
Spectacol marca Șumudică Mesajul tehnicianului, după decizia FIFA în cazul Boupendza: „My friend! Khalas!”
Citește mai mult
Spectacol marca Șumudică  Mesajul tehnicianului, după decizia FIFA în cazul Boupendza: „My friend! Khalas!”
Stadion avariat de furtună  Acoperișul unei arene din SUA, smuls de  Uraganul Milton . Vântul a suflat cu aproape 200 km/h
Alte sporturi
10.10
Stadion avariat de furtună Acoperișul unei arene din SUA, smuls de Uraganul Milton. Vântul a suflat cu aproape 200 km/h
Citește mai mult
Stadion avariat de furtună  Acoperișul unei arene din SUA, smuls de Uraganul Milton . Vântul a suflat cu aproape 200 km/h
Liga Națiunilor Șoc pe Wembley:  Anglia, învinsă de Grecia . Remiză spectaculoasă între Italia și Belgia
Campionate
10.10
Liga NațiunilorȘoc pe Wembley: Anglia, învinsă de Grecia. Remiză spectaculoasă între Italia și Belgia
Citește mai mult
Liga Națiunilor Șoc pe Wembley: Anglia, învinsă de Grecia . Remiză spectaculoasă între Italia și Belgia