Lazio - Napoli, meci contând pentru etapa a 22-a din campionatul Italiei, este programat, duminică, 28 ianuarie, de la ora 19:00, pe Stadio Olimpico din Roma, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 4, Orange Sport 2 şi Prima Sport 2.
Lazio şi Napoli, primele două clasate în sezonul trecut, se întâlnesc în derby-ul etapei a 22-a din Serie A, imediat după ce au participat, fără succes însă, la Supercupa Italiei, competiţie care a avut loc la Riad (Arabia Saudită).
Lazio este pe locul 6, cu 33 de puncte, la un singur punct de Fiorentina, care este pe 4 (ambele echipe au câte un meci mai puţin disputat), şi vine după patru victorii şi o înfrângere în ultimele cinci partide din campionat, iar în etapa precedentă s-a impus acasă, în faţa celor de la Lecce, scor 1-0.
În acest interval, echipa antrenată de Maurizio Sarri a trecut în sferturile de finală din Cupa Italiei de Roma, pe teren propriu, scor 1-0, şi a pierdut cu Inter în semifinalele din Supercupa Italiei, scor 0-3.
În partidele disputate acasă în acest campionat, Lazio a înregistrat şase succese, două remize şi două eşecuri, iar golgheterul echipei este Ciro Immobile, cu patru reuşite în Serie A.
De menţionat că Lazio a câştigat ultimele patru meciuri disputate în Serie A, victorii venite după înfrângerea de pe teren propriu cu Inter, scor 0-2!
Napoli ocupă locul 9, cu 31 de puncte, la trei distanţă de poziţiile de Champions League, şi vine după două victorii, un rezultat de egalite şi două înfrângeri în Serie A, iar în etapa precedentă s-a impus pe teren propriu, cu Salernitana, scor 2-1.
În Supercupa Italiei, echipa antrentă de Walter Mazzarri a trecut în semifinale de Fiorentina, scor 3-0, şi a pierdut finala competiţiei, în faţa lui Inter, scor 0-1 (în Cupa Italiei a fost eliminată în optimile de finală, 0-4 acasă cu Frosinone).
Napoli are cinci succese, două remize şi trei eşecuri în meciurile disputate în deplasare în actuala stagiune din Serie A, iar cel mai bun marcator al echipei este Victor Osimhen, cu şapte goluri în campionat.
De menţionat că, înainte de confruntarea cu Lazio, Napoli are trei partide pierdute la rând în deplasare, în care nici măcar nu a reuşit să marcheze!
În meciul din tur, disputat pe 2 septembrie 2023, Lazio s-a impus pe terenul celor de la Napoli cu 2-1, după golurile marcate de Luis Alberto (30) şi Kamada (52), respectiv, Zielinski (32).
Superbet oferă cota 1,33 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Lazio - Napoli.
Lazio - Napoli | 1X | ||
---|---|---|---|
Cotă | 1,33 |
* cotă valabilă la ora publicării acestui articol
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro