Simona Halep a primit la Paris titlul de campioană mondială a anului 2018

Simona Halep a participat, marţi seară, la Cina Campionilor de la Paris, organizată de ITF şi în cadrul căreia jucătoarea română a primit titlul de campioană mondială în 2018, an în care a terminat pe locul I WTA şi a câştigat French Open, scrie News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Este o mare onoare să fiu aici, în această seară, este foarte emoţionant, abia aştept să mă bucur de această seară. Am amintiri frumoase de anul trecut, am ridicat trofeul, primul de grand slam, aşa că sunt foarte fericită că am revenit şi joc în sferturile de finală aici. E devreme să mă gândesc la al doiela titlu, sunt concentrată pe turul următor şi apoi vom vedea. Câştigarea trofeului de la Roland Garros a fost importantă pentru că pierdusem trei finale anterior şi doream să câştig ceva mare, un grand slam. Acum sunt fericită, sunt relaxată, mă bucur mai mult de timpul petrecut pe teren şi în afara lui", a declarat Halep.

Simona Halep, locul I WTA, şi sârbul Novak Djokovic, locul I ATP, au fost desemnaţi, la finalul anului trecut, campioni mondiali de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF).

Djokovic primeşte pentru a şasea oară în carieră acest titlu din partea ITF, în timp ce pentru Simona Halep este o premieră. Deşi jucătoarea română a fost numărul 1 mondial şi la finalul anului 2017, campioana mondială, în viziunea forului internaţional, a fost spaniola Garbine Muguruza.

ITF acordă aceste titluri pe baza unui sistem care ţine cont de rezultatele de-a lungul anului, dar în care o pondere specială o au turneele de grand slam şi cele două competiţii pe echipe, Cupa Davis şi Cupa Federaţiei.

Laureaţii îşi primesc distincţiile la Cina Campionilor Mondiali, eveniment organziat de obicei la Paris, în timpul turneului de la Roland Garros.

Simona Halep, locul 3 WTA, o va întâlni pe jucătoarea americană Amanda Anisimova, locul 51 mondial, miercuri, de la ora 15.00, în sferturile de finală de la Roland Garros. Meciul este primul de pe arena centrală Philippe Chatrier.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Barcelona, 4 secrete vitale  ANALIZĂ.  Cum renaște Barça datorită lui Hansi Flick:  disciplină, tactică, La Masia, Lewandowski
Campionate
13:21
Barcelona, 4 secrete vitaleANALIZĂ. Cum renaște Barça datorită lui Hansi Flick: disciplină, tactică, La Masia, Lewandowski
Citește mai mult
Barcelona, 4 secrete vitale ANALIZĂ.  Cum renaște Barça datorită lui Hansi Flick:  disciplină, tactică, La Masia, Lewandowski
FCSB - Rapid, războiul galeriilor  Ultrașii din Giulești își șicanează rivalii. Mai multe  bannere ironice  au apărut peste noapte în București
Liga 1
14:15

„Sunt înnebunit după Man”  Cine e antrenorul italian fascinat de  cel mai în formă  tricolor. Românul, lăudat și de un campion mondial
Stranieri
12:48

Cifrele umilinței  Real Madrid - Barcelona 0-4:  statistici spectaculoase  despre „instrucția” de pe Bernabeu
Campionate
10:01

„N-am mai rezistat”  Florentin Petre, prima reacție după ce a fost surprins  plângând  pe banca lui Dinamo
Liga 1
10:59

Rasism la El Clasico  Lamine Yamal, ținta unor  scandări oribile  ale fanilor madrileni. De la ce a pornit scandalul + Reacția clubului Real Madrid
Campionate
11:33

„O mare greșeală”  Ion Țiriac spune că Simona Halep  i-a refuzat ajutorul  în lupta cu acuzațiile de dopaj: „Asta ar fi trebuit să facă”
Tenis
09:04

Real Madrid - Barcelona 0-4 Umilință pe Bernabeu: „galacticii”  au clacat  în El Clasico! Barcelona, 4 goluri de senzație
Campionate
26.10
Real Madrid - Barcelona 0-4Umilință pe Bernabeu: „galacticii” au clacat în El Clasico! Barcelona, 4 goluri de senzație