Simona Halep a parasit turneul de la Shenzhen in turul doi, fiind invinsa surprinzator de Katerina Siniakova (Cehia - 52 WTA). La conferinta de presa de dupa meci, numarul patru mondial a vorbit despre meciul de miercuri: "Nu am simtit jocul astazi, adverara a meritat sa castige. A lovit cu putere, a servit bine. Nu am de gand sa schimb antrenorul (n.r. pe Darren Cahill)".
Despre infrangere
"Cred ca ea (n.r. Siniakova) a jucat foarte bine, e o jucatoare puternica, nu am mai evoluat impotriva ei. A lovit cu putere, a servit bine si a meritat sa castige azi. Mie nu mi-a mers jocul, nu am simtit jocul, dar nu e o scuza asta. Ea a reusit sa fie mai puternica pe teren si de aceea a castigat. A fost cald, dar nu foarte tare si eram deja obisnuita cu caldura. Am fost putin obosita pentru ca este abia al doilea meci al anului si nu mi-am intrat inca in ritm. Vin dupa o pauza de doua luni si e normal sa am dificultati in a juca meciuri. Ma bucur de fiecare data cand vin la Shenzhen, sper sa o fac si la anul, dar cu alte rezultate" - Simona Halep, la conferinta de presa.
Despre colaborarea cu Darren Cahill
"Colaborez de doi ani cu el, este o relatie buna. Sper sa lucrez cu el mult timp si nu ma gandesc sa schimb antrenorul" - Simona Halep.
Despre ce urmeaza
"Urmeaza Melbourne, merg acolo sa ma antrenez. Mai intai imi iau cateva zile libere si apoi astept Australian Open", a conchis Halep.
Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, va avea loc in perioada 16-29 ianuarie 2017, la Melbourne Park.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro