După ultima etapă a anului calendaristic din SuperLigă, cluburile au început curățenia de iarnă în vederea întăririi loturilor pentru ultima parte a campionatului. Este și cazul Universității Cluj, care a pus un jucător pe liber, iar acum acesta anunță că s-a întors.
Romario Pires s-a despărțit de Universitatea Cluj pentru a reveni la același club
Antrenorul Universității Cluj, Eugen Neagoe, anunțase după meciul pierdut împotriva lui Sepsi că va renunța la opt jucători care nu s-au ridicat la pretențiile echipei.
A doua zi a și fost anunțată despărțirea de Romario Pires, jucător care a contribuit la promovarea în prima ligă.
Însă Neagoe între timp a decis să renunțe la Universitatea Cluj pentru a antrena la Craiova, iar unul dintre motivele pentru care conducerea „Șepcilor Roșii” s-a opus plecării antrenorului, a fost chiar decizia acestuia cu privire la situația lotului.
În așteptarea sosirii unui nou antrenor, Romario Pires a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care își anunță întoarcerea la Universitatea Cluj.
„La mulți ani tuturor clujenilor! Mă bucur să vă anunț că m-am întors! Haide U!”, a scrie Pires, alături de o fotografie în care apare îmbrăcat în tricoul de joc al echipei.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro