Stagiile de pregătire ale echipelor din SuperLigă / Ce adversari vor întâlni în partidele amicale

Stagiile de pregătire ale echipelor din SuperLigă / Ce adversari vor întâlni în partidele amicale

Echipele din SuperLigă au reluat pe rând antrenamentele în vederea celei de-a doua părți a campionatului, care va debuta peste două săptămâni. Fie că își desfășoară cantonamentele în străinătate sau în țară, acestea și-au stabilit deja adversarii din meciurile amicale.

Minge de fotbalFoto: Rich Graessle/Icon Sportswire / AP / Profimedia

Liderul Farul, cantonament la Constanța

Echipa lui Gheorghe Hagi s-a reunit miercuri și a efectuat vizita medicală, urmând să își desfășoare pregătirea la baza sportivă a Academiei.

Momentan s-a stabilit un singur meci amical, pe 14 ianuarie, în compania bulgarilor de la CernoMore Varna.

Campioana CFR Cluj, pregătire în Spania

CFR Cluj va desfășura cantonamentul de iarnă în Spania, la Oliva Nova, unde va întâlni pe 11 ianuarie echipa germană din 2 Bundesliga, Holstein Kiel. Alți adversari urmează să fie anunțați pe parcursul cantonamentului.

FCSB, două meciuri amicale importante

Formația pregătită de Leo Strizu și Mihai Pintilii se va antrena între 8 și 20 ianuarie în Antalya.

După perioada de readaptare, roș-albaștrii vor întâlni formațiile poloneze Pogon Szczecin, pe 15 ianuarie și Rakow Czestochowa, la care evoluează românii Deian Sorescu și Bogdan Racovițan, pe 16 ianuarie.

Rapidul lui Mutu va disputa 3 meciuri de verificare

Rapid a fost prima dintre formațiile din SuperLigă care s-a întors la antrenamente, chiar pe 2 ianuarie, iar între 4 și 14 ianuarie se va afla în cantonament la Lara, Antalya.

Giuleștenii vor juca trei meciuri amicale cu Sariyer Spor Kulubu din Turcia (7 ianuarie), Kecskemeti TE din Ungaria (10 ianuarie) și Sigma Olomuc din Cehia (13 ianuarie).

Universitatea Craiova, stagiu de pregătire tot în Turcia

Și Universitatea Craiova a mers în Turcia, la fel ca în ultimii ani, pentru stagiul de pregătire de iarnă. Cu Eugen Neagoe proaspăt instalat pe banca tehnică, oltenii vor juca și ei trei partide de verificare.

Pe 10 ianuarie, Craiova întâlnește Keskemeti (Ungaria), iar pe 15 ianuarie va disputa două meciuri cu Slask Wroclaw (Polonia) și Partizan Belgrad (Serbia).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Radu Naum  România  sinucigașă
Opinii
15:12
Radu Naum România sinucigașă
Citește mai mult
Radu Naum România sinucigașă
Salbă de terenuri și apartamente  Cum arată  declarația de avere  a lui Eduard Novak, fost ministru al Sportului și candidat la alegerile de duminică
Diverse
16:26

Cei mai bogați români  Averea lui  Ion Țiriac  continuă să crească, dar fostul tenismen nu este pe primul loc. Cum arată TOP 10
Diverse
15:47

Arma deloc secretă a dictatorilor  Cum folosesc regimurile represive Jocurile Olimpice sau Cupele Mondiale pentru  a-și spăla imaginea
Special
12:00

„Nu acceptăm dictatură!” Scandal la CSM Slatina. Primarul  a dat afară  antrenorul și apoi a mers la jucători: „Metode tiranice!”. Clipul s-a viralizat
Liga 2
13:02
„Nu acceptăm dictatură!”Scandal la CSM Slatina. Primarul a dat afară antrenorul și apoi a mers la jucători: „Metode tiranice!”. Clipul s-a viralizat
Citește mai mult
„Nu acceptăm dictatură!” Scandal la CSM Slatina. Primarul a dat afară antrenorul și apoi a mers la jucători: „Metode tiranice!”. Clipul s-a viralizat
Atuul lui Olympiacos Un jurnalist grec dezvăluie, pentru GOLAZO.ro, cine face adversara FCSB să joace bine:  „E un miracol”
Europa League
09:01
Atuul lui OlympiacosUn jurnalist grec dezvăluie, pentru GOLAZO.ro, cine face adversara FCSB să joace bine: „E un miracol”
Citește mai mult
Atuul lui Olympiacos Un jurnalist grec dezvăluie, pentru GOLAZO.ro, cine face adversara FCSB să joace bine: „E un miracol”
Guardiola s-a zgâriat pe față  Antrenorul lui City, după șocul cu Feyenoord din Champions League: „ Am vrut să mă rănesc ”
Liga Campionilor
09:30
Guardiola s-a zgâriat pe față Antrenorul lui City, după șocul cu Feyenoord din Champions League: „Am vrut să mă rănesc
Citește mai mult
Guardiola s-a zgâriat pe față  Antrenorul lui City, după șocul cu Feyenoord din Champions League: „ Am vrut să mă rănesc ”
Kovacs, luat la țintă de L'Equipe  Cum l-au numit francezii pe „centralul” român, după eliminarea lui Dembele în  Bayern - PSG
Liga Campionilor
10:24