"Regret profund, ii cer iertare lui Giorgio Chiellini si cer iertare familiei fotbalului. Promit in mod public ca nu voi mai fi implicat intr-un astfel de incident", a scris fotbalistul pe contul sau de Facebook, potrivit Mediafax.
Comisia de Disciplina a FIFA l-a suspendat pe Suarez pentru noua meciuri, atacantul primind si o interdictie de patru luni din orice activitate legata de fotbal, dupa ce l-a muscat de umar pe fundasul italian Giorgio Chiellini la un meci din grupa D de la Cupa Mondiala.
Chiellini raspunde scuzelor lui Suarez: Sper ca FIFA iti va reduce suspendarea
Fundasul italian Giorgio Chiellini a raspuns scuzelor uruguayanului Luis Suarez si i-a transmis acestuia ca spera ca FIFA sa-i reduca suspendarea de noua meciuri si interdictia de patru luni in legatura cu orice activitate fotbalistica, informeaza AFP.
Chiellini a reactionat pe Twitter, asigurand ca "totul este uitat". "Totul este uitat. Sper ca FIFA iti va reduce suspendarea", a postat Chiellini pe Twitter.
Potrivit raportului Comisiei, "infractiunea a fost comisa direct asupra unui adversar fara sa fie lupta pentru balon, si a fost facuta intr-o maniera deliberata, intentionat si fara sa fie provocat".
Raportul adauga ca a existat "intentia de a provoca o accidentare fizica unui rival printr-o muscatura, lucru ce nu are nicio legatura cu fotbalul si incalca principiile fair-play-ului si eticii sportive".
Suarez nu va avea acces in stadioane in perioada suspendarii si va trebui sa achite o amenda de 100.000 de franci elvetieni.
Uruguayul, fara Luis Suarez, a fost eliminata de la Cupa Mondiala, fiind invinsa in optimile de finala, cu scorul de 2-0, de Columbia.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro