Petrolul - FCU 1948 Craiova, meci contând pentru etapa 1 a play-out-ului din campionatul României, este programat, luni, 18 martie, de la ora 20:30, pe Stadionul Ilie Oană din Ploieşti, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.
Petrolul, în evidentă pierdere de turaţie pe final de sezon regulat, şi FCU 1948 Craiova, ajunsă pe poziţie de baraj, se întâlnesc într-una dintre cele mai echilibrate partide ale primei etape a play-out-ului din SuperLiga.
Petrolul este pe locul 5, cu 18 puncte, cu doar două mai multe decât adversara de astăzi, şi vine după o victorie şi patru înfrângeri înregistrate în ultimele cinci meciuri din campionat, iar în etapa precedentă a pierdut pe teren propriu în faţa lui Sepsi, scor 1-2.
De altfel, „lupii galbeni” au pierdut în ultimele patru runde consecutive din sezonul regulat, serie care a dus la demiterea lui Florin Pîrvu, astfel că echipa va fi condusă la partida cu FCU 1948 de Craiova de antrenorul secund Florin Stîngă (ploieştenii nu au decât două victorii în ultimele 14 meciuri, ambele reuşite în propriul fief).
În meciurile disputate acasă în acest campionat, Petrolul a bifat cinci succese, şase remize şi patru eşecuri, iar golgheterii echipei sunt Jair şi Gicu Grozavu, fiecare cu câte şase reuşite în SuperLiga.
FCU 1948 Craiova ocupă locul 7, cu 15 puncte, cu unul singur peste poziţiile direct retrogradabile, şi vine după un rezultat de egalitate şi patru înfrângeri în ultimele cinci etape din SuperLiga, iar în ultima rundă din sezonul regulat a pierdut derby-ul local cu Universitatea Craiova, considerat a fi fost disputat pe teren propriu, scor 1-2.
De menţionat că FCU Craiova a marcat 43 de goluri în sezonul regulat, cele mai multe dintre echipele aflate în play-out (spre comparaţie, Petrolul are al doilea cel mai slab atac al campionatului, cu doar 29 de goluri înscrise), dar are şi a doua cea mai slabă apărare din SuperLiga, cu 52 de goluri încasate.
Echipa antrenată de Nicolo Napoli are trei succese, două remize şi 10 eşecuri în partidele disputate în deplasare în această ediţie din SuperLiga, iar cel mai bun marcator al oltenilor în campionat este Aurelian Chiţu, cu 10 goluri.
În sezonul regulat din SuperLiga, cele două echipe şi-au împărţit victoriile, fiecare reuşind să se impună pe teren propriu, Petrolul în tur, cu 4-3, iar FCU 1948 Craiova în retur, cu 2-0.
Superbet oferă cota 1,67 pentru pronosticul PsFX: rezultat de egalitate la pauză sau la final în meciul Petrolul - FCU 1948 Craiova.
Petrolul - FCU 1948 Craiova | PsFX | ||
---|---|---|---|
Cotă | 1,67 |
* cotă valabilă la ora publicării acestui articol
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro