Tiger Woods a anuntat ca se retrage pe termen nedeterminat din circuitul profesionist de golf dupa mai multe scandaluri legate de infidelitatea sa. Cel mai bine platit sportiv al planetei a recunoscut o parte din aventurile scoase la iveala de presa si a declarat ca in urmatoarea perioada se va dedica numai familiei, sustine AFP.
"Am decis sa ma retrag din circuitul profesionist de golf pentru o perioada nedeterminata. Trebuie sa incerc sa devin un sot mai bun, un tata mai bun si un om mai bun. Sunt constient de faptul ca infidelitatea mea a produs dezamagire si a ranit sentimentele multor oameni, dar in special ale sotiei si copiilor mei. Vreau sa le cer iertare", a precizat Woods pe site-ul sau oficial.
Americanul a recunoscut aventurile extraconjugale in urma cu cateva zile, pe 2 decembrie mai precis, acesta fiind de parere ca si-a tradat familia. Presa a speculat si pe marginea accidentului de masina pe care l-a suferit Woods pe 27 noiembrie, gazetarii prezentand o varianta in care modelul suedez Elin Nordegren, sotia sportivului, a utilizat o crosa pentru a-si varsa nervii pe Tiger.
Interesant este faptul ca una dintre presupusele amante din viata lui Tiger Woods (o animatoare dintr-un bar californian) si-a cerut public scuze zilele trecute fata de sotia jucatorului, lucru care a confirmat practic relatia pe care aceasta a avut-o cu numarul unu din golful mondial.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro